Şeful DSP Iaşi, Vasile Cepoi, susţine că numărul internărilor la terapie intensivă va fi mai redus decât cel din valul anterior, el precizând că în spitale capacitatea poate fi crescută cu 10-15 la sută faţă de valul patru, dar că nu va fi nevoie de acest lucru.
"Mă aştept să crească numărul de internări, inclusiv la terapie intensivă, dar nu la nivelul valului patru. Se va stinge acest val după jumătatea lunii februarie. Probabil că vom ajunge la 25.000, posibil 30.000 de cazuri, dar sistemul sanitar va rezista. Avem experienţa valurilor anterioare, suntem mai bine pregătiţi", a declarat, marţi seară, pentru News.ro, şeful DSP Iaşi, Vasile Cepoi.
El susţine că pentru cazurile Covid, capacitatea din spitale poate creşte cu 10-15 la sută, dar este convins că nu se va ajunge aici.
"Putem creşte capacitatea din spitale cu 10-15 la sută faţă de valul patru, dar eu cred că nu va fi necesar. Peste câteva zile va începe şi tratamentul cu antivirale, iar numărul internărilor va fi şi mai redus, pentru că oamenii se vor putea trata acasă. Sigur că vor fi şi decese din cauza Covid, dar acestea vor apărea şi pe fondul altor boli. Vom trece mai bine peste acest val", a afirmat directorul DSP Iaşi, Vasile Cepoi.
Până marţi, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 76.195 cazuri cu persoane infectate cu Covid, 463 dintre acestea fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.
În ultimele 24 de ore, în judeţ s-au efectuat 41 externări şi 45 internări.
De asemenea, în acelaşi interval s-au înregistrat două decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese ajungând în judeţul Iaşi la 2097.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.