Două femei însărcinate au fost preluate, miercuri seara, cu şenilatele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea din localităţi unde nu puteau ajunge alte mijloace de transport din cauza zăpezii. O femeie a anunţat la 112 că este în travaliu şi a născut acasă, fiind asistată de către echipajul de pe ambulanţă.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
UPDATE - "O femeie a sunat pe 112 şi acolo a mers o ambulanţă a Serviciului Judeţean. Atunci când ambulanţa a ajuns, femeia era în travaliu şi a născut la domiciliu asistată de echipajul SAJ. Apoi a fost preluată de ambulanţă şi este în drum spre spital”, a precizat ISU Dobrogea.
Ea a născut un băieţel.
Celelalte două gravide au fost predate de şenilate la Murfatlar.
ŞTIREA INIŢIALĂ - "Am avut două gravide preluate de şenilată, una preluată de la Urluia şi dusă la Murfatlar şi o altă gravidă de la Nuntaşi la Cogealac”, au transmis reprezentanţii ISU Dobrogea.
Femeile au fost preluate apoi de ambulanţe şi transportate la unităţi medicale.
Pe de altă parte, 59 de maşini în care se aflau 123 de persoane sunt blocate, miercuri seara, în localităţi din judeţul Constanţa.
De asemenea, zece localităţi cu 733 de abonaţi nu au curent electric.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.