Consiliul Naţional al Elevilor a transmis, joi, că structura anului şcolar necesită propuneri concrete, nu doar declaraţii publice, şi cere Ministerului Educaţiei să urgenteze procesul de elaborare a structurii anului şcolar viitor.
”În cursul acestei săptămâni, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a prezentat în spaţiul public o serie de ipoteze luate în calcul de Ministerul Educaţiei în stabilirea structurii anului şcolar 2022-2023, care ar presupune, pe de-o parte, modificarea perioadelor alocate cursurilor, prin introducerea unei vacanţe în luna octombrie şi reintroducerea vacanţei din luna februarie, cunoscută drept vacanţa intersemestrială şi, pe de altă parte, modificarea numărului de zile de şcoală. Consiliul Naţional al Elevilor critică faptul că până la acest moment nu a fost lansată o propunere de structură pentru anul şcolar viitor şi solicită Ministerului Educaţiei să urgenteze procesul de elaborare a unei propuneri concrete, menite să urmărească stabilizarea structurii anului şcolar şi să răspundă la nevoile reale ale elevilor, în aşa fel încât ea să poată fi discutată cu partenerii de dialog social în cel mai scurt timp”, a transmis, joi, Consiliul Naţional al Elevilor.
Elevii ar vrea ca anul şcolar să înceapă în prima zi de luni a lunii septembrie şi să se încheie în prima zi de vineri a lunii iunie, pentru a evita disconfortul termic accentuat şi resimţit de toţi actorii implicaţi în procesul instructiveducativ, care se resimte în timpul verii, ţinând cont de faptul că majoritatea unităţilor de învăţământ nu dispun de instalaţii de climatizare.
”În aceeaşi notă, cu referire la propunerea de prelungire a duratei cursurilor din anul şcolar 2022-2023, subliniem faptul că Ministerul Educaţiei ar trebui să trateze cu prioritate problematica planurilor-cadru de liceu şi a reformelor necesare în sistemul de evaluare al elevilor, care, odată reformate, vor aduce o reală schimbare a învăţământului românesc. Nu există dovezi bazate pe cercetări în domeniul ştiinţelor educaţiei care să ateste faptul că un număr mai mare de zile de şcoală înseamnă, automat, o calitate crescută a actului educaţional de la clasă. Din contră, calitatea este dată de mai mulţi factori interdependenţi, precum relevanţa conţinuturilor şi competenţelor livrate formarea cadrelor didactice, perseverenţa elevilor, timpul petrecut de aceştia la şcoală şi oportunităţile de învăţare”, au mai transmis elevii.
Aceştia consideră că modificarea numărului de zile de şcoală ar trebui să reprezinte o măsură subsecventă unor reforme mult aşteptate în sistemul de educaţie.
”De asemenea, atragem atenţia asupra faptului că structura anului şcolar nu trebuie să se muleze pe dorinţele operatorilor din turism, ci viceversa. Educaţia reprezintă o piatră de temelie a oricărui stat, fiind necesar ca nevoile sistemului educaţional şi interesele elevilor să primeze în faţa celor ale operatorilor din industria sporturilor de iarnă, evitând astfel adoptarea unor măsuri într-o logică strict afaceristă”, au mai transmis elevii.
Potrivit acestora, este nevoie e o structură echilibrată a anului şcolar, în care diviziunile să fie aproximativ egale din punct de vedere al numărului de săptămâni de cursuri.
”Solicităm cu fermitate Ministerului Educaţiei să cheme la consultări reprezentanţii elevilor, părinţilor şi profesorilor pentru a identifica o structură echitabilă a anului şcolar. Experienţele trecutului ne arată că deciziile care nu răspund cu adevărat nevoilor din teritoriu nu fac altceva decât să adâncească problemele cu care elevii, profesorii şi părinţii se confruntă zi de zi”, a mai transmis sursa citată
”Foarte puţin timp ne mai desparte de momentul adoptării structurii anului şcolar 2022-2023, iar Ministerul Educaţiei nu trebuie să mai amâne niciun moment demararea consultărilor cu partenerii de dialog social pe marginea acestei speţe. Aşteptăm cu interes din partea decidenţilor o propunere concretă şi asumată, care să asigure predictibilitate, echitate şi echilibru, caracteristici esenţiale pentru o structură centrată cu adevărat pe elev şi pe nevoile acestuia, aşa cum ne place să o caracterizăm”, a declarat Robert Avram, preşedintele interimar al Consiliului Naţional al Elevilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...