Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că va primi 200 de milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului, pentru decontarea serviciilor medicale oferite pacienţilor din spitale, cu termen de plată în octombrie, respectiv pentru plata cheltuielilor spitalelor cu medicamente, materiale sanitare, hrană şi utilităţi. Totodată, limita de cheltuieli va fi majorată cu 668 de milioane de lei.
Guvernul a decis, vineri, alocarea din fondul de rezervă către bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) a sumei de 200 de milioane de lei, pentru decontarea serviciilor medicale oferite pacienţilor din spitale, cu termen de plată în octombrie, respectiv pentru plata cheltuielilor spitalelor cu medicamente, materiale sanitare, hrană şi utilităţi, arată CNAS, într-un comunicat de presă.
De asemenea, limita de cheltuieli va fi majorată cu 668 de milioane de lei. Astfel, 500 de milioane de lei sunt acordaţi, în luna octombrie, pentru medicamente, materiale sanitare şi servicii aferente programelor naţionale de sănătate curative. În acelaşi timp, va fi acordată suma de 168 de milioane de lei pentru acoperirea drepturilor salariale şi a creşterilor salariale ale personalului din unităţile sanitare publice.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Precizăm că, în toată această perioadă, preşedintele CNAS, dr. Andrei Baciu, împreună cu echipa de profesionişti a instituţiei au depus toate diligenţele pentru ca aceste fonduri să ajungă cât mai repede la beneficiari, iar conducerea CNAS a avut întâlniri de lucru şi discuţii în repetate rânduri cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor, ai Ministerului Sănătăţii şi ai Guvernului României. Menţionăm că repartizarea sumelor alocate CNAS se va face în mod proporţional raportat la necesarul transmis de fiecare casă de asigurări de sănătate judeţeană, în conformitate cu obiectivul CNAS de asigurare a protecţiei asiguraţilor în mod universal, echitabil şi nediscriminatoriu şi în condiţiile utilizării eficiente a Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”, mai scrie în comunicat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.