Modul de raportare în sistemul informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) va fi schimbat, astfel încât raportările cu serviciile medicale efectuate să fie transmise şi validate zilnic, nu pe o perioadă mai mare. Totodată, CNAS va propune noi pachete de servicii medicale care vor fi decontate prin noul contract-cadru din sănătate, estimând pentru 2020 un buget mai mare cu 25% faţă de anul curent.
Modificările au fost anunţate marţi, în deschiderea Profit Health Forum, de către preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea.
”Vrem să nu mai existe raportare lunară, trimestrială, anuală, doar raportare zilnică. Când s-a încheiat ziua, s-a încheiat şi raportarea, se trimite în sistem în timp real, se validează, iar apoi se şi plăteşte. Nu va mai exista varianta de raportare la zeci de zile, ca să se mai adauge ulterior servicii”, a arătat şeful CNAS, care a precizat că astfel se urmăreşte şi validarea în timp real a serviciilor medicale.
Ciurchea a adăugat că au fost pregătite, totodată, pachete minime pentru afecţiuni şi pacient, care vor fi decontate de CNAS şi care vor intra în vigoare cu noul contract-cadru din sănătate.
Potrivit lui Vasile Ciurchea, CNAS a estimat pentru anul viitor un buget cu 25% mai mare decât cel actual.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.