Prefectul Capitalei Alin Stoica a afirmat, pentru News.ro, că sâmbătă va avea loc o şedinţă online a Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă pentru a prelungi măsurile luate în Bucureşti care expiră în noaptea de 24 aprilie. El a adăugat că vor fi excepţii cum ar fi vineri, 30 aprilie, programul magazinelor va fi până la ora 20.00, nu până la 18.00, iar în noaptea de Paşte şi de Ramazan circulaţia persoanelor va fi permisă între orele 20.00 şi 05.00. Acesta a mai precizat că operatorii economici preconizează că va fi o încărcare suplimentară a magazinelor în perioada Floriilor dar şi între 27 şi 29 aprilie, înainte de sărbătorile de Paşte. „O să fie cu siguranţă o aglomerare în magazine şi atunci vom avea şi noi o atenţie sporită să îi ajutăm în sensul în care o să meargă pe acolo patrule şi să mai atragă atenţia clienţilor să păstreze distanţarea, dacă e să stea la coadă în afara magazinului ca să nu apară probleme”, a explicat Stoica.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Se menţin măsurile care sunt în vigoare, cu excepţia următoare – vinerea următoare va fi ca şi vinerea aceasta programul magazinelor şi în general al operatorilor economici până la ora 20.00 şi în noaptea de Înviere este permisă circulaţia pe toată noaptea între ora 20.00 – 05.00. La fel face excepţia noaptea de Ramazan care este peste o săptămână după Paşte. În rest, măsurile sunt ca şi până acum. Circulaţia în această vineri a rămas tot până la ora 20.00, dar am dat deja dispoziţie către Poliţie să permită circulaţia persoanelor fără niciun fel de probleme până la ora 21.00, pentru a se retrage acasă. Nu vor fi probleme”, a spus Alin Stoica vineri, pentru News.ro.  

El a vorbit şi despre măsurile STB în mijloacele de transport în comun şi anume un număr de 500 de mijloace de transport în comun din total parc au pus la punct un sistem de monitorizare de la distanţa astfel încât să poată fi suplimentat şi numărul de maşini aflate în circulaţie. Alin Stoica a adăugat că a cerut de la STB o statistică referitoare la vârfurile de aglomerare în mijloacele de transport.

„O să fie probabil o mică diferenţă la modalitatea de organizare a urcatului şi coborâtului din mijloacele de transport în comun. La cererea STB au configurat altfel traseul, nu doar urcatul prin faţă şi coborâtul prin spate, dar aceasta e mai degrabă o chestiune tehnică. Şi-au pus la punct o monitorizare în timp real, dar nu pe toate maşinile, înţeleg că pe vreo 500 din total parc şi-au pus la punct un sistem de monitorizare de la distanţă în aşa fel încât să poată să suplimenteze numărul de maşini aflate în circulaţie şi acum au şi experienţă pentru au văzut cum se comportă lumea, ştiu care sunt vârfurile de încărcare. Le-am cerut şi eu o statistică pe partea aceasta. Se încarcă altfel, atipic faţă de obicei, între orele 19.00 şi 20.00, vinerea de exemplu, şi atunci au suplimentat în perioada respectivă. Şi am mai văzut o încărcare suplimentară pe traseele dinspre Ilfov spre Bucureşti. Le-am cerut o analiză şi în funcţie de aceasta vedem dacă putem face ceva”, a completat prefectul Capitalei.

Întrebat de News.ro ce efect au avut măsurile propuse pentru magazine pentru a a limită răspândirea coronavirusului, Alin Stoica a răspuns: „Cu magazinele am înţeles că a mers destul de bine în sensul că comercianţii au respectat în general regulile. Mai avem unele situaţii şi ei preconizează că va fi o încărcare suplimentară destul de evidentă în perioada aceasta de Florii şi apoi pe 27, 28, 29 aprilie, înainte de Paşte. O să fie cu siguranţă o aglomerare în magazine şi atunci vom avea şi noi o atenţie sporită să îi ajutăm în sensul în care o să meargă pe acolo patrule şi să mai atragă atenţia clienţilor să păstreze distanţarea, dacă e să stea la coadă în afara magazinului ca să nu apară probleme”.

Acesta a mai explicat că oamenii petrec mai mult timp în magazine în perioada sărbătorilor şi de aceea poate apărea aglomerarea.

„De fapt numărul de clienţi nu este mai mare decât de obicei. Din ce înţeleg eu, numărul de clienţi este acelaşi numai că ei petrec mai mult timp în magazin, pentru că şi cumpără mai multe produse şi aleg alt tip de produse. De exemplu cadouri şi atunci pentru cadouri stai mai mult. Aglomerarea din această cauză apare, apare pentru că stau mai mult în magazin şi atunci sunt mai mulţi oameni în acelaşi timp în magazin, pentru că nu pleacă, rămân de exemplu o oră. În perioada aceasta de o oră vin mai mulţi clienţi, mă rog vin aceeaşi clienţi care veneau în acea perioadă de o oră numai că nu ies. Atunci da, în magazin vor fi mai mulţi la un moment dat. Dar fluxul este acelaşi”, a concluzionat Stoica.

Pe 8 aprilie, Guvernul a aprobat hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie, cât şi pentru stabilirea măsurilor care sunt aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Prin urmare, este prelungită circulaţia în perioada 1 mai - 2 mai, în intervalul orar 20.00 - 05.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujba de Înviere, iar magazinele vor fi închise la ora 20.00, în Vinerea Mare, nu la ora 18.00.

Şi în perioada 8 mai - 9 mai, persoanele pot circula între ora 20.00 - 05.00 pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.

De asemenea, decizia prevede ca staţiunile de pe litoral să fie deschise, cu respectarea regulilor în vigoare, însă la o capacitate de maximum 70%, după modelul celor de la munte.

Pe 10 aprilie, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a anunţat că realizat un ghid de bune practici privind aplicarea de către magazine a măsurilor de prevenire a răspândirii a coronavirusului, după consultări cu asociaţiile de retaileri, reţelelor comerciale şi reprezentanţi ai primăriilor de sectoare ale Capitalei.

Astfel, printre măsuri se numără afişarea la intrarea în magazin, la loc vizibil, a unui însemn în care să fie menţionat numărul maxim de clienţi care pot fi prezenţi simultan în acel magazin. Pentru a calcula numărul maxim de clienţi va fi făcută o raportare la cota de maximum 7 metri pătraţi per client, pentru magazinele mari, de tip mall, supermarket, hypermarket sau prin raportare la obligaţia asigurării distanţării de 2 metri între clienţi, pentru magazinele mici şi mijlocii. Mai există şi sugestia ca în vederea evitării aglomerării să fie limitat numărul de coşuri sau cărucioare disponibile la numărul maxim de clienţi care pot fi în acelaşi timp în magazin.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.