Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că părinţii nu sunt obligaţi să completeze formularul de consimţământ privind testarea copiilor care prezintă simptome specifice bolii COVID-19 la şcoală. El explică, de asemenea, că în cazul în care părintele nu este de acord cu testarea, elevul va sta acasă 14 zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Nu este obligatorie nicidecum completarea acestui formular la începerea semestrului 2. El trebuie să fie completat atunci când un elev are simptome specifice acestei boli. Doar atunci părintele este pus în faţa nevoii de a completa formularul, doar atunci. (...) Părintele nu este obligat să completeze acest formular. Nici un părinte nu este obligat, nu poate fi obligat. El trebuie să completeze doar atunci când elevul are simptome şi completarea se face cu: sunt de acord sau nu sunt de acord. Nimeni nu poate impune şi nu şi-a propus să impună să impună acest lucru”, a declarat ministrul Educaţiei, luni seară, la Realitatea Plus.

Ministrul a arătat că, dacă părinţii sunt de acord, testarea elevului care prezintă simptome se face în şcoală dacă aceasta este dotată cu un cabinet medical, iar dacă nu există cabinet medical, testarea va fi făcută de DSP "pe fluxul normal”. Testarea se va face în prezenţa părintelui şi de către personal medical calificat. În cazul în care părinţii nu doresc testarea copilului, copilul nu mai revine în şcoală cel puţin 14 zile.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Dacă nu este de acord, nu mai poate reveni în şcoală cel puţin o perioadă de 14 zile, ia legătura cu DSP-ul şi cu medicul de familie şi pentru a vedea care sunt paşii următori”, a adăugat ministrul.

Ministrul a arătat că, dacă un elev testat este confirmat printr-un test PCR ca fiind infectat cu noul coronavirus, colegii acestuia care au intrat în contact cu el pot fi, de asemenea, testaţi gratuit, în cazul în care părinţii acestora sunt de acord cu testarea.

Potrivit lui Cîmpeanu, un milion de teste au fost alocate în teritoriu pentru testarea elevilor.

Cîmpeanu a afirmată că nu a avut discuţii în contradictoriu, ci "discuţii constructive" cu ministrul Sănătăţii pe acest subiect.

Ministerele Educaţiei şi Sănătăţii au prezentat duminică seară, cu câteva ore înaintea de începerea semestrului doi, un nou formular de exprimare a consimţământului părinţilor pentru testarea copiilor în cazul în care au simptomatologie specifică COVID-19, precum şi situaţiile exceptate de la purtatea măştii.

”Îmi exprim consimţământul pentru testarea antigen rapidă a copilului meu de  către personalul medical, în condiţiile în care prezintă simptome sugestive COVID-19 sau a fost în contact cu o persoană confirmată pozitiv COVID-19”, este formularea din documentul referitor la consimţământul părinţilor pentru testarea copiilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.