Începutul anului este una dintre perioadele preferate de români pentru a-şi rezerva sejurul estival într-o staţiune de litoral din ţară şi străinătate, iar în luna ianuarie sunt rezervate peste 50% din pachetele turistice pentru sezonul estival, potrivit datelor operatorului Christian Tour, publicate miercuri.
Destinaţiile cele mai căutate în această perioadă sunt insulele greceşti, Antalya (Turcia), staţiunile egiptene Hurghada şi Sharm-el-Sheikh, dar şi Tunisia, cea mai nouă destinaţie de vară din portofoliul companiei. De asemenea, cererea pentru vacanţe în România s-a triplat în luna ianuarie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Directorul de marketing al Christian Tour, Raluca Hatmanu, consideră că vremea este un factor decisiv pentru alegerea vacanţei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Astfel, dacă în miezul verii, o zi toridă îi determină pe cei care nu şi-au rezervat vacanţa să intre pe site-ul agenţiei sau să meargă în sedii şi să caute ofertele last minute, în ianuarie, mai ales în zilele mohorâte, cu temperaturi scăzute, românii îşi fac planuri pentru vacanţa de vară. Până la urmă, gândul la o zi de relaxare pe şezlong, la mare, este cel mai bun antidepresiv. Chiar şi în prima zi a anului, pe 1 ianuarie, am avut turişti care şi-au cumpărat vacanţe în Turcia şi Egipt”, a afirmat Raluca Hatmanu.
Christian Tour a înregistrat vânzări cu 62% mai mari în ianuarie 2019 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, iar costul mediu al unei vacanţe pentru o familie în această perioadă este de 900 de euro.
În ceea ce priveşte destinaţiile alese pentru vacanţa de vară, Grecia îşi menţine poziţia privilegiată în preferinţele românilor, fiind urmată de Turcia şi Egipt, arată datele companiei. Topul 5 al celor mai solicitate destinaţii este completat de Tunisia şi Spania.
De asemenea, România este una dintre cele mai căutate destinaţii pentru vara anului 2019, turiştii dorind să profite de reducerile Early Booking la pachetele pe litoral. Cererea pentru vacanţe în destinaţii interne s-a triplat în luna ianuarie comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit companiei.
“Pe lângă destinaţiile de pe litoralul autohton, avem foarte multe solicitări pe zona balneară, staţiunea cea mai căutată fiind Băile Felix. De asemenea, familiile cu copii vor să profite de vacanţa elevilor din prima săptămână a lunii februarie şi au optat pentru destinaţiile interne în care pot practica sporturi de iarnă. Staţiunile româneşti sunt căutate şi pentru minivacanţa de Ziua Îndrăgostiţilor, cu atât mai mult cu cât multe unităţi de cazare au pregătit oferte speciale pentru această sărbătoare. Important de menţionat este şi faptul că românii caută deja variante de cazare pentru Paşte şi se orientează către staţiunile de pe Valea Prahovei, zona Maramureşului, precum şi Bucovina”, a spus managerul departamentului turism intern din cadrul Christian Tour, Loredana Stanciu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.