Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat, joi seară, că licenţa ar trebui să fie la nivel de culturalizare, nu să fie un examen elitist. Specializarea, în schimb, ar trebui să fie la nivel de master şi de doctorat. Totuşi, România este codaşă la numărul celor înscrişi în învăţământul universitar.
”Suntem codaşi (la înscrierea în învăţământul universitar - n.r.), deşi mitul este altul. Când îi aud pe unii colegi din mediul universitar spunând că avem prea mulţi studenţi, ar trebui să facem o selecţie mult mai dură, eu mă mir, pentru că nu înţelegem rolul facultăţii astăzi. Adică licenţa ar trebui să fie un element de culturalizare, ceea ce reprezenta poate liceul pe vremea bunicilor noştri. Ar trebui să fim poate incluzivi la nivel de licenţă. Suntem o societate în 2025, adică procentul celor care studiază măcar la nivel de licenţă ar trebui să fie mult mai mare pentru culturalizare. Un om care este educat este mult mai puţin influenţabil de fake news, este mai puţin sensibil la manipulare, la teorii conspiraţioniste”, a declarat Daniel David, joi seară, la Antena 3.
Potrivit ministrului, licenţa nu ar trebui văzută atât de elitist.
”Specializarea ar trebui după aceea să vină la nivel de master şi doctorat. Dar licenţa nu ar trebui să o vedem atât de elitist. Eu o văd foarte incluziv. Sunt elitist în zona de doctorat, masterat, post doctorat, nu la nivel de licenţă”, a spus David.
Ministrul Educaţiei a precizat că profesorii universitari se plâng de multe ori că a scăzut calitatea studenţilor, dar, a subliniat el, altele sunt generaţiile acum.
”De asemenea, sunt foarte mulţi în zona universitară, care se plâng de calitatea studenţilor. Cei din anul întâi sunt foarte slabi, pe vremea mea acum 30 de ani... sigur că da, dar generaţiile s-au schimbat”, a declarat Daniel David.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.