Cărţile şi manuscrisele vechi, inclusiv opere ale lui Galileo Galilei, Isaac Newton şi ale pictorului Francisco Goya, care au fost descoperite în Neamţ erau într-un garaj, într-o zonă peste care fusese turnată placă de beton, operele fiind puse în nişte pubele. Anchetatorii au stabilit că acestea fuseseră furate dintr-un depozit din Londra, autorii pătrunzând prin acoperişul clădirii, înainte ca acestea să ajungă la o expoziţie în SUA.
Şeful Serviciului Asistenţă Judiciară şi Poliţienească Internaţională din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a IGPR, Emil Tudor, a prezentat vineri, într-o conferinţă de presă, detaliile acestui caz.
El a afirmat că cele 237 de cărţi au fost găsite într-un garaj din judeţul Neamţ.
“S-au găsit într-o anexă a unui imobil din zona rurală a judeţului Neamţ, respectiv în partea inferioară a unui garaj. Erau depozitate într-un spaţiu mascat peste care a fost turnată placă de beton, ele fiind ambalate în mai multe pachete şi inclusiv depuse în două pubele. Din fericire, cărţile respective, care au o valoare foarte mare, prejudiciul creat la momentul comiterii faptei fiind estimat la aproximativ 2,5 milioane de lire sterline, au fost păstrate în condiţii de minimă siguranţă, deşi nu au apreciate ca fiind propice păstrării aşa cum ar fi fost necesar, totuşi sunt într-o stare care la prima vedere a fost relativ bună. Cărţile se află în custodia autorităţilor române, urmând ca după evaluarea lor şi acordul şi înţelegerea cu autorităţile judiciare din Marea Britanie şi din Italia, să fie restituite părţilor vătămate. Spun din Italia pentru că părţile vătămate sunt din Italia, deşi au fost furate din Marea Britanie”, a explicat Emil Tudor.
El a povestit şi modul cum au fost furate cărţile.
“Fapta a fost comisă în ianuarie 2017 dintr-un depozit din zona limitrofă Londrei, fiind vorba de o expediţie care se făcea din Italia către Los Angeles unde urmau să fie transportate la o expoziţie. Autorii, membrii unui grup organizat de criminalitate itinerantă, cetăţeni români, din judeţele Neamţ, Suceava şi Iaşi, au acţionat în timpul nopţii, au pătruns în depozitul respectiv prin acoperişul clădirii, au sustras bunurile după care le-au transportat în România”, a explicat şeful Serviciului Asistenţă Judiciară şi Poliţienească Internaţională din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a IGPR.
El a reluat şi modul cum a decurs ancheta şi cooperarea juridică internaţională.
“Ancheta a debutat la începutul anului 2017 printr-un dosar deschis la nivelul DIICOT întrucât existau de atunci suspiciuni că autorii ar fi cetăţeni români. În prima fază, în paralel, s-a mers cu cooperare poliţienească internaţională care a beneficiat de suportul Europol şi de asemenea cooperarea judiciară internaţională care a presupus întălniri de coordonare sprijinite de EuroJust la nivel de magistraţi. În urma acestor activităţi tot în cursul anului 2017 s-a semnat un acord pentru o echipă comună de anchetă înter magistraţii români şi magistraţii din Marea Britanie astfel că au demarat activităţile comune care s-au desfăşurat cu preponderenţă pe teritoriul României. Ulterior la echipa comună de anchetă s-au alăturat şi colegii din Italia”, a afirmat Emil Tudor.
Mai multe cărţi şi manuscrise vechi, în valoare de peste 2,5 milioane de lire sterline, care ar fi fost furate din Londra, au fost găsite în judeţul Neamţ, în urma cooperării judiciare internaţionale cu autorităţile din Marea Britanie şi Italia. Cărţile includ opere din secolul al XVII-lea ale astronomului italian Galileo Galilei şi ale omului de ştiinţă Isaac Newton, precum şi ale pictorului spaniol Francisco Goya.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.