O adolescentă de 15 ani a murit, duminică, după ce a căzut de la etajul al optulea al unui bloc de locuinţe din municipiul Braşov. Incidentul a avut loc la ora 2:00 dimineaţa iar echipajele medicale trimise de urgenţă la faţa locului nu au putut decât să constate decesul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„La data de 07 aprilie a.c., în jurul orei 02.00 dimineaţa, Poliţia Braşov a fost sesizată printr-un apel de urgenţă, în care era semnalat faptul că o persoană s-ar afla în stare de inconştienţă, în faţa unui imobil, din municipiul Braşov. La faţa locului s-au deplasat echipe de intervenţie, care au efectuat cercetări, în urma cărora s-a stabilit că, de la etajul cu nr. 8 al unui bloc, situat în municipiul Braşov, o persoană, de gen feminin, în vârstă de 15 ani,  s-ar fi precipitat”; informează oficialii Poliţiei Braşov. 
Medicii care au intervenit au încercat să o salveze pe fată, însă leziunile produse în urma impactului cu solul au fost extrem de grave, în cele din urmă fiind declarat decesul.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În urma incidentului, poliţiştii au deschis un dosar penal şi urmează a se continua cercetările pentru a  lămuri toate aspectele şi circumstanţele care au dus la producerea decesului adolescentei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.