Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, susţine că “Hristos este doctorul fără cusur, singurul doctor care vindecă orice boală, care învie din morţi”, întrebându-se “ce doctor a mai înviat din morţi”. De asemenea, IPS afirmă că cel mai bun vaccin este Sfânta Împărtăşanie.
“Noi avem o anumită autonomie, noi avem în Sfântul Altar cel mai bun vaccin, Sfânta Împărtăşanie, care s-a dovedit de-a lungul veacurilor. Hristos este doctorul fără cusur, singurul doctor care vindecă orice boală, care învie din morţi. Ce doctor a mai înviat din morţi? De aceea avem nişte argumente obiective şi foarte solide”, a declarar Arhiepiscopul Tomisului, la Antena 3.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a afirmat că a recomandat preoţilor să facă liturghie zilnic.
“Preoţii nu sunt scutiţi, orice om are păcate, şi eu am păcate. Dar, în momentul în care ne spovedim şi ne împărtăşim, îl avem pe Hristos în noi. Hristos nu ne lasă să ne îmbolnăvim, împărtăşindu-mă zilnic şi de aceea am recomandat preoţilor să facă liturghie zilnic şi călugărilor mai ales. Şi acesta este argumentul. La noi, în fiecare zi este Sfânta Liturghie la toate bisericile şi la toate mănăstirile.”, a mai transmis Arhiepiscopul Tomisului.
El a povestit că a mers la înmormântarea unui preot militar din Bucureşti, în vârstă de 50 de ani, care a murit de COVID.
ÎPS Teodosie a menţionat că acesta nu slujea zilnic.
“Nu slujea zilnic. Cine slujeşte zilnic are un mare ajutor. Şi în această perioadă de trei săptămâni, chiar dacă a început postul de trei zile, eu am dat o circulară şi la mine în Arhiepiscopie se slujeşte zilnic la fiecare biserică şi mănăstire. La mine nu a murit decât un singur preot, în eparhia mea”, a transmis Arhiepiscopul Tomisului.
El a precizat că şi vaccinaţi şi nevaccinaţii se infectează.
“Şi vaccinaţii şi nevaccinaţii se infectează. Atunci care e rostul acelui paşaport sau certificat verde, sau cum se numeşte? Nu găsim nicio logică. La mine se plâng atâţia oameni că le-au murit cei ce s-au vaccinat. Credeau ca dacă nu se vaccinau, nu vor muri. De aceea, dacă şi vaccinaţii se infectează, cred că nu trebuie să fie impus, pentru că nu este o măsură obiectivă şi fiecare are probleme de conştiinţă. Nu am oprit pe nimeni să se vaccineze, dar nici nu sfătuiesc pe nimeni”, a mai declarat Arhiepiscopul Tomisului.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.