Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că pavilionul de la Institutul "Matei Balş" în care a izbucnit incendiul avea aviz din partea pompierilor, însă nu avea autorizaţie. Acest lucru presupune că exista o documentaţie care prevede măsuri de prevenire a incendiilor, însă acest plan nu a fost pus integral în aplicare în teren. "Vreau să se înţeleagă încă un lucru: existenţa autorizaţiei, poate că chiar şi dacă era autorizat nu împiedica apariţia acestei tragedii. Trebuie să ştim foarte clar că autorizaţia este, de fapt, o atestare din partea pompierilor că respectă toate condiţiile de prevenire, dar asta nu înseamnă că garantează. Niciodată nu garantează că nu va fi un incident sau un incendiu”, explică Arafat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Aviz a existat pe documentaţie, nu este emisă autorizaţia. De altfel, la controlul din noiembrie, colegii de la ISU Bucureşti au stabilit clar lipsa autorizaţiei şi a fost dat un avertisment în acest sens. Dar, vreau să se înţeleagă încă un lucru: existenţa autorizaţiei, poate că chiar şi dacă era autorizat nu împiedica apariţia acestei tragedii. Trebuie să ştim foarte clar că autorizaţia este, de fapt, o atestare din partea pompierilor că respectă toate condiţiile de prevenire, dar asta nu înseamnă că garantează. Niciodată nu garantează că nu va fi un incident sau un incendiu”, a declarat Raed Arafat, vineri seara, la Antena 3.
 
Avizul este documentul emis de ISU pe un proiect, iar autorizaţia, pentru a fi emisă, necesită verificarea în teren a îndeplinirii măsurilor specificate în proiect, cum ar fi existenţa unor culoare de evacuare în caz de incendiu, a unor dotări cu sisteme de detecţie şi stingere şi altele. 
 
În cazul Institutului Matei Balş avizul a fost eliberat anul trecut în martie. 
 
Arafat a explicat că, în cazul spitalelor, este vorba în general despre clădiri vechi, care dacă nu ar fi modificate nu ar necesita autorizaţie, dar care necesită autorizaţie pentru că la ele s-au făcut lucrări de modificare, modernizare, compartimentare.
 
În acest context, şeful DSU a arătat că, dacă în cazul unui restaurant se poate pune lacăt pe o clădire neautorizată, în cazul unui spital acest lucru ar avea consecinţe asupra pacienţilor.
 
"Dacă am merge să închidem spitale şi să punem lacăt... Aici măsura trebuie să fie luată şi calculat, cum poţi să o aplici. (...) Să vii să închizi orice spital care nu are autorizaţia încă obţinută înseamnă să laşi oamenii fără unităţi sanitare”, a arătat Arafat. 
 
El a precizat că au fost şi cazuri în care s-au luat măsuri radicale în cazul unor spitale, cum ar fi situaţia unei secţii de terapie intensivă care fusese amenajată la mansarda unei clădiri şi care nu avea ieşire de urgenţă, iar în cele din urmă secţia a fost relocată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.