Aproximativ 20.000 de oameni protestează la Timişoara, după ce grupuri de manifestanţi au sosit în Piaţa Victoriei din toate cartierele oraşului, iar în momentul în care organizatorii au anunţat că premierul Sorin Grindeanu nu va demisiona, aceştia au strigat ”Grindeanu ai pătat onoarea din Banat”.
Grupuri de oameni sosiţi din cartierele oraşului Timişoara au sosit în Piaţa Victoriei, la mitingul organizat aici împotriva Guvernului.
Puţin înainte de ora 20.00, aporximativ 20.000 de oameni se aflau la manifestaţie, printre aceştia fiind şi primarul liberal al Timişoarei, Nicolae Robu.
În momentul în care organizatorii au anunţat că premierul Sorin Grindeanu a declarat că nu va demisiona din funcţie, timişorenii au strigat: ”Grindeanu ai pătat, onoarea din Banat” şi ”Nu va mai vrem”.
Protestul de la Timişoara a început în jurul orei 19.00, când în Piaţa Victoriei se adunaseră aproximativ 4.000 de oameni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.