USR anunţă marţi că a depus, sub semnătura parlamentarilor Alin Apostol, Narcis Mircescu şi Teodor Lazăr, primele proiecte din pachetul legislativ pentru reforma administrativ-teritorială a României iar măsurile propuse includ reducerea numărului de judeţe şi de localităţi, dar şi reorganizarea Bucureştiului.
”Necesitatea de a reduce numărul de unităţi administrativ-teritoriale rezultă şi din realitatea că 9 din 10 localităţi din România sunt falimentare în primul rând pentru că sunt prea mici. România are nevoie de structuri care să o dezvolte, nu de unele care doar să toace banii în beneficiul clientelei de partid”, precizează USR într-un comunicat oficial.
”Dacă reuşim să facem reorganizarea administrativ-teritorială propusă de USR, putem economisi aproximativ 17 miliarde de lei anual. Adică am avea bani să facem cinci-şase spitale regionale sau circa 2.000 de km de autostradă în fiecare an! Reorganizarea teritorială va aduce servicii de calitate în comunitate, mai mulţi bani de investiţii, mai mulţi bani europeni şi lucrări publice făcute cu cap, nu de genul terenurilor de fotbal în pantă. Cred că după 35 de ani în care s-a amânat acest proces, doar pentru interese electorale meschine, a venit timpul ca românii să aleagă o Românie de secol XXI şi nu una organizată după anul 1968”, declară deputatul USR Alin Apostol.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Proiectul de lege pentru reorganizarea administrativ-teritorială a României prevede organizarea ţării în opt judeţe, corespunzând regiunilor de dezvoltare constituite încă din 2004: Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui), Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea), Sud-Muntenia (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa, Prahova, Teleorman), Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea), Vest (Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş), Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj), Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu) şi Bucureşti-Ilfov (Municipiul Bucureşti şi Ilfov). Potrivit propunerii USR, ”oraşele nu vor putea avea mai puţin de 20.000 de locuitori, iar comunele, nu mai puţin de 3.000 de locuitori”.
”La rândul său, Bucureştiul nu va mai avea sectoare, ci subdiviziuni numite districte. Astfel, Capitala va avea o singură primărie şi mai multe structuri teritoriale care să implementeze şi să urmărească strategia de dezvoltare unitară, aşa cum se întâmplă în multe oraşe europene”, arată USR.
„«Bătălia» de la planşeul Unirii ne-a arătat cât de anacronică este administraţia Bucureştiului, cu şapte primării care se calcă pe picioare. Asta, după ce, ani de zile, primarul PSD Robert Negoiţă a dat autorizaţii de construire de cartiere în câmp, fără să prevadă drumuri, grădiniţe sau şcoli. Avem nevoie de o viziune unică asupra dezvoltării Bucureştiului, de o administraţie care să privească în ansamblu problemele generate de fiecare decizie”, adaugă deputatul USR Alin Apostol.
Numărul localităţilor sau al districtelor, forma lor de organizare şi alte detalii vor fi stabilite prin Strategia de Reorganizare Teritorială, care va fi elaborată de către Comisia Naţională de Reorganizare Teritorială şi care va fi adoptată de către Guvern şi Parlament, mai propune USR.
Celelalte proiecte USR, iniţiate de deputaţii Alin Apostol şi Teodor Lazăr, prevăd:
- Reorganizarea ordonatorilor secundari şi terţiari de credite cu un număr mai mic de 25 de angajaţi în direcţii în subordinea ordonatorilor principali de credite. România are un număr excesiv de ordonatori de credite, peste 14.000.
- Creşterea cu puncte procentuale a impozitului pe venit alocat localităţilor care se comasează voluntar. Proiectul este menit să încurajeze localităţile din România să fuzioneze din proprie iniţiativă, primind drept răsplată un buget local mai mare. Această creştere a bugetului local a viitoarelor localităţi comasate este gândită pe o perioadă de 10 ani, în două trepte, respectiv primii 5 şi următorii 5 ani. Modalitatea prin care localităţile se pot comasa în mod voluntar este aceea a referendumului local.
- Feedback de la cetăţeni pentru activitatea instituţiilor publice, pe modelul feedback-ului de la pacienţii din spitale. Cetăţenilor le vor fi puse la dispoziţie mijloace electronice să-şi exprime opinia cu privire la interacţiunea pe care au avut-o cu instituţia publică. Toate instituţiile vor fi obligate să afişeze pe pagina proprie de internet, în scopul creşterii transparenţei instituţionale, feedback-ul pe care l-au primit
- Model unitar de afişare a informaţiilor de interes public pe site-urile autorităţilor şi instituţiilor publice. Proiectul vizează creşterea transparenţei instituţionale, astfel încât informaţiile publice să fie mult mai uşor accesibile cetăţenilor, prin intermediul unui buton dedicat transparenţei. Pe unele site-uri de instituţii sau autorităţi publice, deşi există informaţii publice, este foarte greu ca acestea să fie accesate.
- Şedinţele consiliilor locale să fie filmate şi distribuite pe reţelele sociale. Dezbaterile asupra hotărârilor locale trebuie să fie publice şi accesibile tuturor cetăţenilor, astfel încât aceştia să fie în permanenţă informaţi de activitatea autorităţilor publice locale, chiar şi atunci când nu pot participa fizic la şedinţele organizate de primării.
- Pontaj electronic pentru angajaţii din instituţiile publice. Plecând de la practica din mediul privat, proiectul vizează digitalizarea pontajului din instituţiile publice, astfel încât evidenţa angajaţilor să poată fi făcută mult mai uşor, iar datele să aibă un plus de credibilitate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.