Moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă a fost respinsă de Parlament, astfel că Guvernul Dăncilă rămâne în funcţie. Au fost 166 de voturi în favoarea moţiunii şi erau necesare cel puţin 233 de voturi favorabile pentru ca moţiunea să treacă, iar Guvernul să fie demis. În discursul de aproape o oră din plen, Viorica Dăncilă a acuzat opoziţia de minciună, dezinformare şi intoxicare nu doar prin textul moţiunii, ci şi "în presa de propagandă sau în reţelele sociale folosite drept paravan de cei care lucrează la dărâmarea puterii politice". Ea a enumerat o listă de "minciuni şi manipulări", a vorbit despre majorări de salarii, de pensii şi despre economia românească, "tigrul Europei". Dăncilă a făcut mai multe greşeli în timpul discursului, vorbind, de exemplu, despre Banca Monetară, în loc de Banca Mondială. În timpul discursului premierului, parlamentarii liberalii au desfăşurat un banner imens cu mesajul ”Luptăm până la capăt pentru România”, iar parlamentarii opoziţiei au strigat de mai multe ori ”Demisia”, în timp ce parlamentarii puterii au aplaudat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Plenul reunit al Parlamentului dezbate moţiunea de cenzură. Dăncilă: Întreaga moţiune este o înşiruire de falsuri, mistificaţi realitatea pentru propriile jocuri politice. Opoziţia strigă "Nu mai minţiţi!" LIVE VIDEO

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

UPDATE - Moţiunea de cenzură a fost respinsă

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost respinsă de Parlament, deoarece nu au fost exprimate suficiente voturi. 

Votul a fost secret, exprimat prin bile.

Doar 170 de parlamentari au votat, iar pentru adoptarea moţiunii de cenzură erau necesare minimum 233 de voturi favorabile.

Conform parlamentarilor care au participat la numărarea voturilor, au fost exprimate 166 de voturi ”pentru” şi 4 ”împotrivă”.

Rezultatul votului a fost anunţat oficial şi în plenul reunit. Nu au fost voturi anulate sau abţineri.

Prin urmare, moţiunea a fost respinsă şi Guvernul Dăncilă rămâne în funcţie.

Parlamentarii au început să voteze moţiunea de cenzură

Şedinţa Parlamentului a început cu citirea moţiunii de cenzură, apoi premierul Viorica Dăncilă a prezentat punctul de vedere al Guvernului.

Dăncilă a spus că întreaga moţiune este o înşiruire de falsuri, ea acuzând opoziţia că mistifică realitatea pentru propriile jocuri politice. În timpul discursului premierului, parlamentarii liberalii au desfăşurat un banner imens cu mesajul ”Luptăm până la capăt pentru România”, iar parlamentarii opoziţiei au strigat de mai multe ori ”Demisia”, în timp ce parlamentarii puterii au aplaudat. Ea i-a acuzat pe parlamentarii opoziţiei de aroganţă şi a spus că mistifică realitatea pentru a le servi propriilor jocuri politice.

În timpul discursului premierului, parlamentarii liberalii au desfăşurat un banner imens cu mesajul ”Luptăm până la capăt pentru România”, iar parlamentarii opoziţiei au strigat de mai multe ori ”Demisia”, în timp ce parlamentarii puterii au aplaudat.

"Nu mai minţiţi", au strigat parlamentarii opoziţiei, repilica premierului fiind: ”Eu ştiu că adevărul supără”.

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a afirmat, în plenul reunit, că niciodată o moţiune de cenzură nu a avut o miză mai mare decât acum, pentru că astăzi poate fi salvată România sau poate fi instaurată Republica Teleorman la cheremul unei persoane şi i-a spus Vioricăi Dăncilă că nimic nu o va slava de la a plăti pentru complicitatea la fărădelege. Turcan a făcut apel la parlamentarii puterii să apere România şi i-a avertizat că niciun guvern nu a câştigat în faţa propriului popor.

Vicepremierul Viorel Ştefan a vorbit din partea parlamentarilor PSD pentru a anunţa susţinerea ”fără echivoc şi fără ezitare” a Guvernului Dăncilă.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a susţinut, în plenul reunit, că, dacă Guvernul nu va fi demis prin moţiunea opoziţiei, mai bine să îl demită PSD. El se întreabă cum va putea premierul Dăncilă să stea alături de cancelarul austriac pentru a stabili liniile strategice pentru următoarele 18 luni în Europa. Băsescu a spus că îi va fi greu opoziţiei să demită astăzi Guvernul, iar ironic a susţinut că, dacă nici cu “salvatorul Ponta" nu se poate, atunci PSD să îl demită pentru a nu ne face de râs în Uniunea Europeană.

Liderul Uniunii Salvaţi România (USR), Dan Barna, a declarat că, după Ion Iliescu, Liviu Dragnea este cel mai mare rău care i se întâmplă acestei ţări, iar guvernul Dăncilă este unul care nu face decât să încerce să îl scape de la puşcărie. El a precizat că formaţiunea politică pe care o conduce va vota moţiunea şi i-a îndemnat şi pe ceilalţi parlamentari să nu aleagă „trecutul întunecat”.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a susţinut, la dezbaterea moţiunii, că opoziţia aparent doreşte preluarea guvernării, dar nu are nicio soluţie conturată, nici măcar o schiţă de program de guvernare şi a acuzat o luptă sterilă pentru putere.

Victor Ponta a declarat, la dezbaterea moţiunii de cenzură a PNL, că nu o va „salva” astăzi, dar că îşi propune ca din toamnă, „alături de colegii de la Pro România, de la PSD, ALDE şi ceilalţi să salvăm social-democraţia din România şi să avem un alt guvern”.

Deputatul ALDE Varujan Vosganian a susţinut, miercuri că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost "un cuplaj fotbalistic", afirmând că aritmetica arată opoziţiei că moţiunea va avea atâtea voturi câţi protestatari au fost marţi seară în Piaşa Victoriei. Vosganian a mai susţinut că la PNL dacă se stinge lumina, îşi încetează activitatea, iar atunci când nu huiduie sau tropăie în Paralment, bat la porţile ALDE.

Coaliţia de guvernare PSD-ALDE are 248 parlamentari, care nici nu vor participa la votul moţiunii de cenzură. UDMR are 30 de senatori şi deputaţi şi a anunţat că va participa la dezbaterea moţiunii de cenzură, însă va părăsi sala în momentul votului. În Parlament mai sunt 17 deputaţi ai minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară, care vor vota probabil fiecare după propria conştiinţă. Sunt şi 15 parlamentari neafiliaţi, cei mai mulţi din partidul lui Victor Ponta, care a avut o poziţie ambiguă, spunând că ar vota pentru un guvern mai competent, dar nu pentru unul condus de Ludovic Orban.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.