Preşedintele interimar Ilie Bolojan a afirmat, marţi, că tulburările de pe piaţa economică internaţională provocate de tarifele impuse de preşedintele SUA, Donald Trump, la mărfurile importate din alte state vor avea un impact direct ”relativ scăzut” asupra economiei româneşti, afectate urmând a fi industrii precum cea a aluminiului şi oţelului şi cea farmaceutică. Pe de altă parte, Bolojan a spus că vor fi afectate indirect companiile implicate în lanţurile economice care funcţionează la nivelul Uniunii Europene.
UPDATE - ”În aceste zile, un subiect important sunt tarifele stabilite de administraţia Statelor Unite şi efectele lor asupra economiei ţării noastre. Ne confruntăm cu vremuri dificile în care asistăm la schimbări importante în sistemul comercial global. Tarifele care au fost anunţate de administraţia Statelor Unite zilele trecute vor avea un efect negativ asupra economiei europene, inclusiv asupra economiei româneşti. Şi trebuie să fim oneşti cu cetăţenii noştri şi să răspundem acestor lucruri. Ce se poate întâmpla în perioada următoare? Companiile noastre, industriile noastre care exportă produse în Statele Unite, vor fi mai puţin competitive pe aceste pieţe. Dar, pe această linie directă, impactul asupra economiei româneşti este relativ scăzut pentru că nu avem o componentă importantă de export pe relaţia cu Statele Unite, iar afectarea este pe zona de aluminiu, pe zona de farmaceutic, în principal, şi pe zona de componente care includ oţel şi aluminiu”, a declarat Ilie Bolojan, marţi, într-o conferinţă de presă.
Potrivit şefului statului, va exista însă un impact important asupra comerţului Statelor Unite cu Uniunea Europeană, pentru că cele două pieţe sunt cele mai mari pieţe globale, Statele Unite fiind cel mai important partener comercial pentru Uniunea Europeană.
”Şi deci, indirect, companiile româneşti care sunt integrate în lanţurile de valoare europeană vor fi afectate. Germania fiind cel mai important partener comercial al României, iar economia germană contribuind cu o treime la exporturile către Statele Unite ale Americii din Uniunea Europeană, cu siguranţă companiile româneşti care sunt integrate în aceste lanţuri valorice vor avea foarte posibil mai puţine comenzi şi deci va fi o încetinire a activităţii acestora. Este un impact asupra pieţelor şi burselor pe care îl vedem în aceste zile, dar cred că foarte important, pe fondul a ceea ce se întâmplă, ceea ce este impredictibil, va fi o reţinere generală de investiţii şi, indirect, pentru că dezvoltarea ţării noastre a însemnat în aceşti ani o componentă importantă de investiţii străine, e foarte posibil ca în perioada următoare să avem o încetinire a acestor investiţii până când lucrurile se vor stabiliza”, a continuat el.
Ilie Bolojan a adăugat că este greu de estimat concret care vor fi consecinţele acestor măsuri într-o economie globalizată şi care este interconectată, iar ”replicile pe care unele state, unele pieţe mari, le dau nu vor face decât să complice şi mai mult lucrurile”.
”Cred că aceste provocări sunt şi o oportunitate de a crede din nou în noi înşine şi de a face ceea ce trebuie pentru ca lucrurile care depind de noi să le facem aşa cum se cuvine pentru a crea condiţii pentru prosperitate în ţara noastră, şi, sigur, să ne adaptăm la lucrurile care nu depind de noi şi pe care nu le putem influenţa decât foarte puţin. Şi sper că în perioada următoare se va ajunge la o soluţie, în aşa fel încât circuitul economic cu care ne-am obişnuit - nu se va mai putea, e clar, întoarce exact acolo unde a fost, aşa cum ştiam, dar şocul trecerii de la o situaţie la alta să fie de natură a putea fi absorbit de către economiile europene şi de către economia ţării noastre. Şi, aşa cum spunea un vizionar european, Jean Monnet, Europa s-a construit din crize şi probabil că va fi o sumă a soluţiilor care se găsesc în astfel de crize şi asta poate să fie şi o oportunitate pentru o Europă mai puternică, cu o economie mai dezvoltată”, a conchis el.
Preşedintele interimar a spus însă că, având în vedere impactul asupra economiei Uniunii Europene, companiile româneşti vor fi afectate indirect.
”Este un impact asupra pieţelor şi burselor pe care îl vedem, în aceste zile, dar cred că pe fondul a ceea ce se întâmplă, ceea ce este impredictibil va fi o reţinere generală de investiţii. (...) E foarte posibil ca în perioada următoare să avem o încetinire a acestor investiţi (străine – n.r.) până când lucrurile se vor stabiliza”, a precizat Bolojan.
El a subliniat că ”în astfel de situaţii complicate nu există soluţii rapide”.
”Vom susţine continuarea negocierilor în aşa fel încât cele două pieţe mari, piaţa Uniunii Europene şi cea a Statelor Unite, să găsească nişte soluţii în care fluxurile să continue. (...) Cred că e nevoie ca pe plan european şi naţional să acţionăm pentru o economie mai competitivă”, a adăugat Ilie Bolojan.
UPDATE: ”Ne confruntăm cu vremuri dificile (...) Tarifele care au fost anunţate de Administraţia SUA zilele trecute vor avea efecte negative (...) inclusiv asupra economiei româneşti”, a declarat, marţi, preşedintele interimar Ilie Bolojan, precizând că autorităţile române trebuie să fie sincere cu cetăţenii.
”Companiile noastre, industriile noastre care exportă în SUA vor fi mai puţin competitive pe aceste pieţe”, a mai declarat Bolojan.
Potrivit preşedintelui, afectarea va fi pe zona farmaceutică şi cea a comerţului cu aluminiu.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, va susţine marţi, ora 17:00, o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni, pe tema tarifelor comerciale impuse de Statele Unite ale Americii, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Uniunea Europeană (UE) a propus Statelor Unite o scutire - totală şi reciprocă - de taxe vamale la produsele industriale - inclusiv maşini -, anunţă luni preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, cu scopul de a evita un război comercial, relatează AFP.
Comisia Europeană a propus luni impunerea unor tarife de retorsiune de 25% pentru o serie de produse americane, ca răspuns la tarifele impuse de preşedintele Donald Trump oţelului şi aluminiului, potrivit unui document consultat de Reuters.
Donald Trump a lansat o ofensivă protecţionistă fără echivalent din anii 1930, printr-o serie de creşteri ale taxelor vamale, de 20% vizând mărfurilor din UE.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...