Mitingul antiguvernamental din 10 august din Piaţa Victoriei a fost o tentativă de lovitură de stat eşuată, susţine liderul PSD Liviu Dragnea, declarându-se convins că a fost o „organizare paramilitară foarte bine pusă la punct”. Dragnea s-a declarat convins că protestatarii au vrut să dea jos Guvernul prin violenţe şi a subliniat că Jandarmeria a acţionat legal prin intervenţia pe care a avut-o pentru restabilirea ordinii când au apărut violenţele. Liderul PSD Liviu Dragnea acuză că multinaţionalele finanţează mişcările de stradă şi asociaţiile care protestează faţă de măsurile Guvernului, îndemnându-şi angajaţii să iasă la protest, întrucât au anumite interese economice.
„Ce am văzut? Eu am văzut o tentativă de lovitură de stat eşuată. Asta am văzut. Asta se dorea. Asta se vorbea. Şi s-a văzut. Adică ceea ce a făcut Iohannis cu acel mesaj, acea postare pe Facebook iresponsabilă din partea unui şef de stat, să inciţi în continuare la violenţe exact în minutele în care fata jandarm era aproape linşată de nişte brute, de nişte animale. Ăia erau oameni, erau protestatari paşnici? Cei de la PNL şi USR au început să strige că să se ancheteze jandarmii, dar nu a zis niciunul despre incendiere, de cum luau bucăţi de caldarâm să arunce în jandarmi. A fost o organizare paramilitară foarte bine pusă la punct”, a declarat marţi seară Liviu Dragnea la Antena 3.
El s-a declarat convins că protestatarii au vrut să dea jos Guvernul prin violenţe şi că „sigur au fost adunaţi de cineva” în Piaţa Victoriei. Dragnea a subliniat că Jandarmeria a acţionat legal prin intervenţia pe care a avut-o pentru restabilirea ordinii când au apărut violenţele şi au respectat întocmai regulamentul.
„Am fost marcat profund, am crezut că va fi omorâtă fata aia acolo. Mi-am dat seama că tot ce se vorbea era adevărat. Aveau nevoie de cel puţin un mort ca să iasă să spună să plece Guvernul. Oamenii care gândesc aşa sunt nişte criminali. Toţi cei care au organizat aceste violenţe. Că acolo au fost oameni care au vrut să protesteze paşnic, ok, dar nu poţi fi de acord cu violenţele. Nimeni nu e de acord cu violenţele. În afară de Iohannis. Jandarmii erau loviţi şi Iohannis le spunea «lăsaţi-vă loviţi». (...) Jandarmeria a acţionat legal, cu respectarea regulamentului. Asta cu diaspora a fost o păcăleală. Sigur au fost adunaţi de cineva acolo”, a susţinut Dragnea.
De asemenea, liderul PSD a spus că membrii partidului său cer o contramanifestaţie, care este foarte probabil să şi apară.
„S-ar putea să fie protest împotriva lui Iohannis. E o fierbere în partid că de ce nu începem şi noi protestele la poarta lui Iohannis. Şi e foarte posibil să facem asta. Nu cu pietre, nu cu foc, nu cu bătut jandarmi, proteste cum au mai fost”, a spus Dragnea.
Întrebat dacă a primit informaţii de la SRI în legătură cu ce se poate întâmpla la manifestaţia din 10 august din Piaţa Victoriei, Liviu Dragnea a spus că nu a primit nimic, dar este sigur că toate informaţiile au ajuns la şeful statului. El a adăugat că ar trebui verificat dacă SRI a trimis Ministerului de Interne informaţiile din proprie iniţiativă sau abia după ce ministerul le-a cerut.
„Nu am primit nimic. Toate informaţiile în flux normal se dau preşedintelui. În mod normal, şi eu, şi domnul Tăriceanu ar trebui să avem drept la aproape acelaşi nivel de informaţii. Teoretic. Primesc foarte puţine informaţii. Apropo, niciuna de la SIE. (...) Eu sunt absolut convins că SRI a dat informaţii preşedintelui Iohannis cu ce urmează să se întâmple. Cum să nu ştie? Cred că domnul Manda şi comisia ar trebui să verifice dacă SRI a dat din timp informaţii sau după ce a cerut ministrul. Dacă să zicem că aceste proteste erau organizate împotriva lui Iohannis? Aceeaşi organizare, pe net. Ce făceau? Nu-l informau pe preşedintele Iohannis? Dacă protestul împotriva lui Iohannis era la Cotroceni, cu un grup bine organizat şi incitat şi voiau să spargă cordonul de jandarmi, băteau jandarmii, loveau cu pietre şi sticle de apă, ce făcea Iohannis? Tot aşa ieşea să certe jandarmii?”, a mai spus Dragnea.
El a spus că era la Neptun pe 10 august, că a urmărit protestul la televizor, de pe la ora 19-20, că a vorbit la telefon cu premierul Dăncilă, care urmărea tot la televizor ceea ce se întâmpla, că a discutat şi cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, dar că nu a vorbit cu ministrul de Interne, Carmen Dan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.