Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă – Cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse / LISTA

UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura la alegerile prezidenţiale! Este un moment important - nu doar pentru mine, ci pentru toţi cei care cred în curaj şi în dreptate”, a scris, sâmbătă, elena Lasconi pe Facebook.

Aceasta afirmă că, deşi înţelege nemulţumirea celor care cred că toate candidaturile trebuiau validate, ”nu le putem permite candidaţilor extremişti să schimbe direcţia proeuropeană a României”.

”Eu voi lupta pentru a continua această direcţie, pentru o ţară mai dreaptă şi mai prosperă. Vă invit să fiţi alături de mine pentru viitorul României! Un viitor mai bun, bazat pe respect şi valori reale”, a mai transmis Lasconi.

UPDATE: ”Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei româneşti şi o încălcare gravă a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale garantate de Constituţie. Într-o democraţie normală, orice român are dreptul constituţional de a candida şi de a fi ales. Nicio instituţie a statului nu poate lua acest drept, fără o motivare clară. În ultimele luni am văzut, însă, cum sistemul încearcă să impună un regim dictatorial, prin interzicerea unor competitori politici sau prin anularea efectivă a alegerilor, dacă rezultatul nu este cel dorit de el”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii AUR.

Aceştia anunţă că resping ”ferm decizia Biroului Electoral Central de a interzice unui român ale căror drepturi nu sunt constrânse de restricţii juridice să intre în cursa electorală”.
 
Această practică nu doar că subminează principiile unei societăţi libere, dar riscă să transforme un sistem democratic într-unul controlat şi netransparent, în care doar unii pot participa.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Biroul Electoral Central a respins, sâmbătă, cu zece voturi ”împotrivă” şi trei ”pentru” candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale.

”AD AUGUSTA PER ANGUSTA - la rezultate strălucite se ajunge pe căi înguste, trudnice!", a scris Diana Şoşoacă pe Facebook după votul membrilor BEC.

De asemenea, BEC a validat candidatura liderului AUR, George Simion.

”Am trecut de BEC, acum să vedem dacă trecem de CCR şi revenim la democraţie”, a scris George Simion pe Facebook.

Sâmbătă este ultima zi de depunere la Biroul Electoral Central (BEC) a candidaturilor pentru alegerile prezidenţiale din 4 mai.

Până acum, au fost depuse 14 candidaturi, au fost respinse 4, inclusiv cea a lui Călin Georgescu şi au devenit definitive trei, cele ale lui Crin Antonescu, Nicuşor Dan şi Victor Ponta.

Sâmbătă ar urma să îşi înregistreze candidaturile liderul POT Anamaria Gavrilă, fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu şi fostul consilier al lui Călin Georgescu Anton Pisaroglu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.