Europarlamentarul Eugen Tomac, lider PMP, afirmă referindu-se la demersurile pentru admiterea României în Spaîiul Schengen, că, pe 25 ianuarie, ministrul de Interne Lucian Bode e invitat la Stockholm, la o reuniune informală a Consiliului JAI şi că rămâne de văzut dacă dialogul, perseverenţa şi capacitatea de negociere a actualului guvern vor fi mai reuşite decât până acum.
”Pe 25 ianuarie, domnul Bode este invitat la Stockholm, la o reuniune informala a Consiliului JAI, ne anunţă Preşedinţia suedeză a Consiliului Uniunii Europene, care a convocat aceasta şedinţă. Vizita este importantă, nu avem deocamdată confirmarea participării ministrului român de Interne la evenimentul din Suedia, dar vorbim de oportunitatea pe care acesta o are de a pune în discuţie, chiar şi într-un format informal, chestiunea accesului nostru în spaţiul Schengen”, a scris Tomac pe Facebook.
El afirmă că rămâne de văzut dacă, de această dată, dialogul, perseverenţa şi capacitatea de negociere a actualului guvern vor fi mai reuşite decât până acum.
”Deci, toţi ochii spre Stockholm, acolo unde, în perioada 25-27 ianuarie, va avea loc un Consiliu JAI informal”, conchide europarlamentarul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.