Preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac a declarat, luni, la finalul şedinţei Consiliului Executiv Naţional, că există posibilitatea ca partidul să voteze proiectul legii salarizării unitare în cazul în care ”nu vor exista derapaje bugetare în ceea ce priveşte economia ţării”, considerând că ”în mod clar este necesar să fie mărite salariile atât în educaţie cât şi în sănătate”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Aşteptăm cu interes legea (Legea salarizării unitare – n.r.). În mod clar este necesar să fie mărite salariile atât în educaţie cât şi în sănătate, însă suntem îngrijoraţi cu privire la deficitul pe care îl poate crea o majorare nesustenabilă, pentru că trebuie să se ţină cont în mod clar de realităţiile economice ale României. În caz contrar, banii împrumutaţi îi vom duce pe toţi în consum şi nu vom avea o creştere economică bazată pe productivitate, ci pe consum. Aceste riscuri pot genera probleme mult mai mari economiei României în viitor şi din acest punct de vedere aşteptăm cu interes să vedem punctul de vedere al PSD cu privire la resursele pe care le au în vedere să le acopere cu aceste cheltuieli suplimentare”, a declarat Eugen Tomac.

Liderul executiv al PMP a precizat că aşteaptă să vadă proiectul şi care sunt sursele de finanţare ale creşterilor salariale, urmând ca partidul să decidă dacă îl va susţine.

”Există posibilitatea să votăm un asemenea proiect în cazul în care el va conţine elemente care ne asigură că nu vor exista derapaje bugetare în ceea ce priveşte economia ţării”, a spus Tomac.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.