Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni că nu prim-ministrul este responsabil de arhiva fostului serviciu secret al Ministerului de Justiţiei (SIPA), ci ministrul, el spunând că nu îşi aminteşte dacă a existat un raport trimis CSAT în perioada în care el era premier, iar Cătălin Predoiu era ministru al Justiţiei. Tăriceanu a susţinut că Ministerul Justiţiei ar trebui să facă o comisie de anchetă pe acest subiect şi să vadă ce conţine această arhiva, pentru că este un subiect care trebuie rezolvat.
Întrebat ce ştie despre arhivele SIPA, Tăriceanu a răspuns: ”N-am cunoştinţă, că nu fac parte din serviciile de informaţii care ar putea să aibă acest gen de informaţii, dar cred că accesul la aceste arhive este reglementat, deci cei care au acces la aceste arhive în momentul în care solicită documente nu o fac verbal, se face o întreagă procedură şi această evidenţă există. Deci se poate verifica dacă aceste arhive au fost accesate în anumite momente sau nu şi cred că cel mai potrivit lucru ar fi următorul: şi anume la Ministerul Justiţiei se poate hotărî crearea unei comisii de anchetă pe acest subiect şi să vedem ce conţin aceste arhive, pentru că toată lumea... Sigur că e un subiect important care naşte foarte multe suspiciuni. De ce? Pentru că aceste arhive ar putea să conţină informaţii compromiţătoare la adresa unor magistraţi cu care ei să fie şantajaţi”.
Preşedintele Senatului a spus că el crede că acest lucru e bine să fie rezolvat, pentru că nu poate exista o independenţă autentică a magistraţilor atât timp cât există un risc ca ei să poată fi şantajaţi cu informaţii care au fost eventual sustrase din arhive şi stau ”dosite de anumite persoane”.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Chestionat dacă ştie de existenţa unui raport trimis CSAT în perioada în care era prim-ministru, aşa cum a susţinut fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu, Tăriceanu a spus că nu îşi aduce aminte.
”Am văzut informaţiile publice în acest sens. Nu pot să vă spun că mi-aş aduce aminte cu exactitate de conţinutul acelui raport. Se poate verifica. Nu-mi aduc aminte de acest raport, dar se poate verifica. Un raport trimis către CSAT există în evidenţele şedinţelor CSAT şi se poate accesa acest lucru”, a afirmat el.
”Nu e primul ministru responsabil cu acest lucru. Din moment ce arhivele SIPA erau la Ministerul Justiţiei, în mod logic, persoana care a condus Ministerul Justiţiei la acea dată trebuie să dea un răspuns la acest lucru (...) Nu o să stea prim ministru să supravegheze activităţile de inventariere. Sunt foarte disponibil să discut acest subiect, dar trebuie să avem o abordare organizată procedurală instituţională. Deci, putem să verificăm ce s-a întâmplt cu raportul, aşa-zisul raport prezentat de domnul Predoiu. Nu pot să vă confirm sută la sută, pentru că nu îmi aduc aminte ordinea de zi şi dacă a existat un astfel de raport. Dacă a existat, se poate verifica ce se întâmplă, la Ministerul Justiţiei”, a mai declarat Călin Popescu-Tăriceanu.
Preşedintele Senatului a spus că problema trebuie rezolvată şi să se stabilească dacă anumite persoane au fost sau sunt şantajate pe baza informaţiilor din arhiva SIPA.
"Eu cred că acest lucru e bine să fie rezolvat pentru că, dacă vorbim de o independenţă autentică a magistraţilor nu putem să fim convinşi că acest lucru se realizează în practică atâta timp cât există un risc de genul celui pe care l-am enunţat, ca ei să poată fi şantajaţi cu informaţii care au fost eventual sustrase din arhive şi stau bine-merci dosite de anumite persoane (...) Bănuiesc că arhiva este secretizată şi se poate face de către Ministerul Justiţiei o analiză a datelor care sunt în arhivă, astfel încât să eliberăm spaţiul public de aceste suspiciuni (...)Dacă din această arhivă au fost făcute copii ale unor documente de către anumite persoane, nu ştiu să vă răspund la acest lucru, dar cred că se poate verifica. Nu cred că este cineva care să recunoască că de bunăvoie a făcut copii după documente clasificate. Şi al doilea lucru care mie mi se pare important este ca să rupem acest nod, să dezlegăm acest nod. Ce informaţii sunt în aceste arhive? Poate sunt persoane care din aceste motive, ştiindu-se sau existând posibilitatea unui şantaj asupra lor, nu pot să aibă independenţa pe care noi o dorim” a mai spus Tăriceanu.
Evenimentul Zilei a scris că parte din arhiva SIPA - care ar conţine de la 10.000 de dosare până la 21.000 de documente, inclusiv 3.000 de dosare ale magistraţilor - a fost copiată, iar unele documente au fost sustrase şi chiar distruse. Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie a fost înfiinţat în 1991, ca structură în subordinea Direcţiei Generale a Penitenciarelor, şi trebuia să urmărească faptele din penitenciare. În 1997, Valeriu Stoica, atunci ministru al Justiţiei, a trecut SIPA în subordinea MJ, pentru cabu structura să se ocupe şi de protecţia magistraţilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...