Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, anunţă că ALDE va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Viorica Dăncilă. "Noi nu o să votăm pro-Guvern. Partidul de opoziţie votează moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, ca să fie clar, dacă aveaţi cele mai mici îndoieli", a spus liderul ALDE, menţionând că miniştrii formaţiunii vor fi retraşi din Guvern.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Vom acţiona coordonat la nivelul celor două camere ale Parlamentului. Iniţial ne-am gândit să facem un grup parlamentar comun, însă experienţa pe care o avem ne arată că e mai bine să rămânem în actuala configuraţie pentru că sunt conform algoritmlului de alocare al poziţiilor din Biroul Permanent, comisii şi aşa mai departe, mai avantajos să funcţionăm ca două grupuri decât ca unul singur”, a spus Tăriceanu.
Acesta a precizat că la Senat senatorii PRO România se vor alătura grupului ALDE.
De asemenea el a afirmat că s-a discutat despre o "coordonare politică” a Pro România şi ALDE, dar nu s-a decis oficial acest lucru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.