Mai mult de jumătate dintre români ar fi de acord cu transformarea României într-o republică semi-prezidenţială în care preşedintele ales de cetăţeni prin vot să aibă puteri mai mari decât în prezent, relevă un sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Ideea republicii parlamentare, în care preşedintele să fie ales de membrii Parlamentului, este susţinută de numai 13,3% dintre cei chestionaţi.
Tipul de republică
Republică semi-prezidenţială cu puteri mai mari pentru preşedinte
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
55.9% dintre cei intervievaţi ar fi de acord cu transformarea României într-o republică semi-prezidenţială în care preşedintele ales prin votul cetăţenilor să aibă puteri mai mari decât în prezent, 41.1% îşi exprimă dezacordul, iar 3% nu ştiu sau nu răspund. România este republică semi-prezidenţială, întrebarea vizând menţinerea acestui statut, dar o creştere a prerogativelor prezidenţiale.
Ar fi de acord cu transformarea României într-o republică semi-prezidenţială în care preşedintele ales prin votul cetăţenilor să aibă puteri mai mari decât în prezent mai ales: votanţii PSD-PNL şi ai AUR, persoanele cu educaţie primară, locuitorii din rural sau din urbanul mic. Se opun transformării României într-o republică semi-prezidenţială în care preşedintele ales prin votul cetăţenilor să aibă puteri mai mari decât în prezent mai ales: votanţii ADU, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educaţie superioară, locuitorii din Bucureşti.
Republică parlamentară
Doar 13.3% dintre români ar fi de acord cu transformarea României într-o republică parlamentară în care preşedintele să fie ales de membrii Parlamentului, 84.5% îşi exprimă dezacordul, iar 2.2% nu ştiu sau nu răspund.
Ar fi de acord cu transformarea României într-o republică parlamentară în care preşedintele să fie ales de Parlament mai ales votanţii PSD-PNL, persoanele peste 60 de ani, cei inactivi pasivi şi cei care nu au cont pe reţele sociale. Se opun transformării României într-o republică parlamentară mai ales: votanţii AUR şi ai ADU, persoanele sub 45 de ani, persoanele cu un nivel de educaţie mai ridicat, locuitorii din Bucureşti.
”Românii par ataşaţi de modelul unei republici în care preşedintele ales prin vot universal să aibă puteri ceva mai mari decât modelul constituţional din prezent. Resping ferm ideea unei republici parlamentare care nu se potriveşte culturii noastre politice, însă manifestă o oarecare prutenţă faţă de puteri excesive. Aceste opinii reflectă nemulţumirea cu privire la modul în care funcţionează actuala republică şi ar putea prefugura o redesenare a raporturilor dintre puteri după peste trei decenii de la prima constituţie democratică a istoriei noastre recente”, afirmă Remus Ştefureac, director INSCOP Research.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 20 – 25 mai 2024, prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Metoda de cercetare este interviu prin intermediul chestionarului. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.