Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarta vineri, despre iniţiativa USR de a sesiza Avocatul Poporului în privinţa recalculării pensiilor, că acest partid în primul rând ar trebui să explice de ce în mandatul lor la guvernare, împreună cu PNL, nu a crescut nicio pensie, acuzând că se suie pe un val de emoţie, pentru a încerca să câştige nişte capital politic. Despre scandalul legat de recalcularea pensiilor, Romaşcanu a arătat către preşedintele Casei Naţionale de Pensii, de la PNL, afirmând că acolo a fost o problemă tehnică în redactarea deciziilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”USR, în primul rând ar trebui să explice introducerea în PNRR, pe lângă această obligativitate a recalculării pensiilor şi a plafonului acela de 9,4% pe care noi am reuşit să îl renegociem, de ce în mandatul lor la guvernare, împreună cu PNL, nu a crescut nicio pensie”, a spus Lucian Romaşcanu.

El a acuzat pe USR că ”se suie pe un val de emoţie, într-un mod total nefericit şi incorect în acelaşi timp, pentru a îmcerca să câştige nişte capital politic”. ”USR este ultimul care trebuie să vorbească în contextul în care tot ceea ce este în acest moment neplăcit sau rău sau complicat de negociat, în PNRR, li se datorează”, a mai spus Romaşcanu.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

Reprezentantul PSD a mai arătat că USR se suie împreună cu AUR şi cu diverşi alţi oameni care spun că nu există bază legală.

”Vor să nu mai dăm majorările la 3,8 milioane de pensionari? Totul este legal, totul este aşa cum am negociat la Bruxelles”, a ţinut să precizeze Romaşcanu.

”Din păcate, valul de nemulţumiri este amplificat, aş spune artificial, pentru că în momentul de faţă există cifre care spun foarte clar că 0,05% din totalul pensiilor sau din totalul celor care au primit recalcularea, au solicitat o nouă recalculare, iar din total, 0,024% au fost îndreptăţile a fi recalculate, a spus Romaşcanu despre controversele legate de recalcularea pensiilor. 

Purtătorul de cuvânt a arătat că ”în prezent, sunt în jur de 20 sau 30 de oameni, maxim, pe zonele cu cea mai mare prezenţă, la Casele de pensii. Din păcate, la nivelul Casei Naţionale de Pensii, formularul  care a trimis acea recalculare nu a fost cel mai bine întocmit şi oamenii s-au speriat”.

”Repet, nicio pensie nu va scădea, toate pensiile care sunt în plată şi care au venit cu recalculare de scădere, vom rămâne la fel, cum sunt în plată. 3,8 milioane cresc. Din cele 700.000, care au avut o recalculare negativă, 500.000 sunt în zona asistenţei sociale, care vor ajunge la nivelul în plată. Nu există niciun fel de problemă”, a mai arătat Romaşcanu.

Întrebat dacă PSD îşi asumă comunicarea deficitară, reprezentantul PSD a spus: ”Dacă vreţi să politizăm, deşi nu aş fi vrut să fac acest lucru, ştiţi de unde este preşedintele Casei Naţionale de Pensii. Acolo a fost o problemă tehnică în redactarea acelor foi, acele decizii care s-au trimis la pensionari, putea să se scrie explicit şi mare că pensiile care sunt în acest moment, rămân în plată. Este scris, numai că nu este scris mare. Pe un val de informări nu întotdeauna adevărate, oamenii au intrat în panică”.

Romaşcanu a precizat că ”acest tumult din societate se va opri în septembrie, când vor veni pensiile recalculate”.

Deputatul USR de Gorj Radu Miruţă a sesizat Avocatul Poporului cu privire la modul în care noua lege a pensiilor, adoptată de PSD şi PNL pe repede-înainte, încalcă principiul contributivităţii şi al stabilităţii în cazul actualilor şi viitorilor pensionari care au lucrat zeci de ani în grupe de muncă, ministrul PSD al Muncii şi alţi reprezentanţi PSD spunând că aceştia au fost privilegiaţi până acum şi ignorând total faptul că statul a încasat pentru ei, lună de lună, contribuţii suplimentare de 8-10% în raport cu angajaţii care au lucrat în condiţii normale.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.