Activistul Radu Hossu îşi anunţă miercuri candidatura pentru preşedinţia USR, după demisia lui Cătălin Drulă, în urma rezultatelor slabe la alegerile din 9 iunie. El afirmă că rezultatele naţionale de la Europarlamentare pur şi simplu l-au convins că pentru a reuşi o schimbare, trebuie să intre în ringul de luptă. Hossu mai spune că partidul s-a îndepărtat de exact cel care ar trebui să-i fie şef, cetăţeanul iar asta este una dintre principalele soluţii pentru ca la alegerile Parlamentare şi la cele Prezidenţiale să reuşească să readucă speranţa în societate că există un partid onest, deschis, ce îşi asumă criticile şi mai mult le interiorizează.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Candidez pentru preşedinţia partidului USR! La început am criticat din interior când am văzut că partidul o ia pe răgălie. Când am văzut că sunt ignorat sau persiflat, am făcut-o în public, sperând că voi trage un semnal de alarmă care-i va trezit pe cei îmbătaţi de putere. Apoi, sperând că poate greşesc eu, am încercat să fiu mai moderat. Însă rezultatele naţionale de la Europarlamentare (căci despre ele vorbesc), pur şi simplu m-au convins că pentru a reuşi o schimbare, trebuie să intru în ringul de luptă”, a scris Radu Hossu pe Facebook.

El arată că ”USR s-a născut din nebunia frumoasă a unor simpli cetăţeni care s-au luat de gât cu un sistem putred ce călca în picioare orice regulă de bun simţ şi respect pentru lege”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Nicuşor Dan a fost luat în derâdere de toată clasa politică atunci când a înfiinţat Uniunea Salvaţi Bucureştiul şi mai apoi USR-ul. Cine mai râde acum de el, după ce şi-a spulberat adversarii, exponenţi ai acelui sistem cu care s-a luptat ani de zile? În paralel cu asta, USR-ul de azi a luat cel mai mic scor din istoria sa la un rând de alegeri naţionale, chiar mai mic decât cel din 2016 de la Parlamentare şi de aproape 3 ori mai mic decât la ultimele alegeri europarlamentare. Motivele are fi multe şi mulţi ar fi de arătat cu degetul pentru asta. Un motiv important ar fi "epurările" unor oameni de toată isprava cum ar fi Nicu Ştefănuţă, Vlad Gheorghe, Mihai Poliţeanu şi mulţi alţii”, arată Hossu în mesaj.

El precizează că ”este inadmisibil pentru un partid al cărui scop declarat este să crească şi care are chiar în denumirea lui "Salvăm România".

”Salvăm România de cine? De oameni de calitate? De oameni muncitori? De oameni oneşti? Şi pentru ce? Pentru ca unii, pe care-i ştim, pe care i-am numit de destule ori, să ne ignore, să ne răspundă zeflemitor sau mai rău să ne spună "nu ştiţi voi băi politică, ştim noi mai bine". Am văzut cum au ştiut politică: De la aproape 23% la ultimele alegeri Europarlamentare din 2019 la 8% acum. Am auzit şi motivul pentru asta: "comasaţii sunt de vină". În parte aşa este, însă lamentările şi scuzele astea nu sunt îndeajuns. Este nevoie de soluţii, iar ele există, iar eu, dar şi electoratul le ştie”, arată activistul.

El prezintă principalul motiv pentru care a luat decizia de a candida la şefia USR.

”Partidul s-a îndepărtat de exact cel care ar trebui să-i fie şef: cetăţeanul. Acesta este primul lucru de schimbat la USR-ul de azi. Acest partid plin de oameni de calitate trebuie să se întoarcă spre cetăţean, nu să-l hulească pentru că nu a votat "cum trebuie". Iar asta este una dintre principalele soluţii pentru ca la alegerile Parlamentare şi la cele Prezidenţiale să reuşim să readucem speranţa în societate că există un partid onest, deschis, ce îşi asumă criticile şi mai mult le interiorizează. Un partid care cu adevărat îi reprezintă”, spune Radu Hossu.

”Eu am crescut la ţară. Asta m-a ajutat să o înţeleg şi pe lelea Floare (Dumnezeu să o ierte, căci vorbesc aici de bunica mea), o femeie simplă, onestă, cu bun simţ şi cu frică de Dumnezeu. Şi cu ajutorul ei am învăţat să înţeleg nevoile specifice ruralului. Am lucrat şi în diaspora şi ştiu care sunt problemele. Trăiesc şi am lucrat în frumosul Braşov. Sunt mulţi oameni în USR care au avut succes în rural, în urbanul mic, dar şi în urbanul mare. De ce vocile lor nu sunt ascultate? Aceştia trebuie să fie cei care să fie cu adevărat ascultaţi, nu doar auziţi (este o diferenţă mare), înţeleşi şi respectaţi şi apreciaţi. De ce nu sunt ei cei ai căror idei să fie baza de la care se pornesc strategiile de comunicare şi de politici publice? Răspunsul îl ştim cu toţii deja. O grupare mică şi cu putere în partid şi-a luat partidul pe persoană fizică”, mai afirmă el.

Potrivit lui Hossu, ”dacă asta se va schimba, atunci USR-ul va redeveni partidul oamenilor, nu a CÂTORVA oameni şi va redeveni partidul care dă speranţă, nu omoară speranţă, şi nu cu mesaje sterile, într-un limbaj elitist, axat pe o bulă care prin votul lor onest, dar mic ca număr, asigură fotolii călduţe doar câtorva dintre liderii partidului”. 

”Nu! Partidul ăsta trebuie să fie ceea ce şi-a propus la înfiinţare: al oamenilor! Alternativa este căderea totală în irelevanţă şi uciderea speranţei unei generaţii”, mai arată el ”Ştiu că plec cu a doua, a treia şansă, dar dragi colegi, să nu vă miraţi că veţi primi mesaje de la cei care mă cunosc, care mă citesc, care au văzut ce am făcut în ultimii ani, mesaje care să vă ceară să-mi luaţi în considerare candidatura şi chiar să mă votaţi. Pentru că aceşti oameni au văzut că atunci când m-au încredinţat să duc o autospecială de pompieri în mijlocul iadului, în Bakhmut, am făcut-o din respect pentru încrederea acordată de ei şi din responsabilitate faţă de cei care aveau atât de mare nevoie de ea. Ei şi-au pus încrederea în mine şi cu riscul suprem asumat, mi-am dus "misiunea" la îndeplinire. Acestor oameni şi membrilor din partid le spun că de voi ajunge preşedintele USR, voi face la fel: îmi voi duce misiunea de a întoarce partidul cu faţa spre cetăţeni la îndeplinire!”, subliniază Hossu în mesaj.

 

Cine este Radu Hossu

 

Radu Hossu a fost decorat în septembrie 2023 de preşedintele Volodimir Zelenski cu Ordinul de merit gradul III, pentru contribuţia personală semnificativă şi consolidarea cooperării Ucrainei cu România şi pentru susţinerea integrităţii şi suveranităţii ţării vecine.

Potrivit Radio Europa LIberă, voluntarul militar a dus în cei peste doi ani de război ajutoare importante militarilor ucraineni: un spital mobil, ambulanţe, maşini de teren şi generatoare de curent electric.

Înainte de februarie 2022, Radu Hossu a fost preşedinte al Asociaţiei Pro Democraţia - filiala Braşov. De asemenea, Radu Hossu a fost organizator al protestelor Colectiv şi împotriva OUG 13 în Braşov şi consultant politic pentru USR şi consultant de marketing.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.