Premierul Ungariei, Viktor Orban, este aşteptat vineri, la Bucureşgti, având pe agendă discuţii şi declaraţii de presă comune cu prim-ministrul Marcel Ciolacu. Orban vine în România după participarea la reuniunea Consiliului European şi după o scurtă vizită la Sofia.
Orban a fost prezent joi, la reuniunea Consiliului European, la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis.
Viktor Orban are apoi programată o vizită la Sofia, de unde soseşte la Bucureşti.
La Bucureşti, Orban se va întâlni cu premierul Marcel Ciolacu, la ora 17.00, la Palatul Victoria, iar la ora 18.00 vor susţine declaraţii de presă comune.
Miercuri, în discursul în care şi-a prezenrtat bilanţul mandatului la conducerea Executivului, Marcel Ciolacu l-a menţionat pe Viktor Orvban în contextul eforturilor pentru aderarea deplină a României la Spaţiul Schengen.
”În acest final de an, printr-un dialog susţinut cu premierul maghiar Viktor Orban, precum şi cu Karl Nehammer, cancelarul Austriei, am reuşit să atingem acest mare obiectiv naţional”, a menţionat Ciolacu.
În 22 noiembrie, Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Viktor Orban, la Budapesta.
În 26 iulie, cei doi premieri s-au întâlnit la Bucureşti, la întâlnire fiind prezent şi liderul UDMR Kelemen Hunor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.