Partidul Mişcarea Populară a transmis, miercuri, că măsurile luate de Guvernul României pentru rezolvarea crizei energetice sunt insuficiente şi nu fac decât să ascundă gravele disfuncţionalităţi ale sistemului energetic naţional. PMP solicită audierea de urgenţă în comisiile parlamentare de specialitate a furnizorilor de energie care au ignorat plafonarea şi compensarea preţurilor, precum şi convocarea Parlamentului României în şedintă extraordinară pentru discutarea situaţiei în care se află sistemul energetic.
Partidul Mişcarea Populară transmite că ”se declară revoltat de modul în care Guvernul României a decis să trateze criza energetică în care ne aflăm”.
”Ministrul Energiei, Virgil Popescu, îi îndemna ieri pe români să nu plătească facturile la energie electrică, dacă ele sunt eronate şi nu conţin preţul plafonat sau consumul real. Pentru că, deliberat sau nu, unii furnizori au emis facturi fără a ţine cont de plafonare sau compensare. Ne întrebăm până unde poate merge populismul ieftin pe care ministrul Popescu şi triada PNL-PSD-UDMR îl promovează de luni bune încoace, în timp ce românii au început să îşi stingă lumina în case mai ceva ca în comunism de frică să nu îşi dea tot salariul pe factura la energie electrică. Cine îi trage la răspundere pe furnizorii care au greşit facturile? Asigură domnul ministru Popescu reconectarea la energie electrică a românilor care îi vor asculta sfatul şi nu îşi vor plăti facturile pe care le vor considera injuste?”, se precizează în comunicatul PMP.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit formaţiunii, ”soluţiile pe care premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Virgil Popescu le-au propus zilele acestea pentru consumatorii casnici şi pentru IMM-uri sunt unele de avarie şi nu fac decât să amâne pentru primăvară-vară detonarea butoiului cu pulbere numit ENERGIE pregătit de Guvern”.
”Adevărata problemă a sistemului energetic naţional este reprezentată de lipsa investiţiilor pentru mărirea capacităţilor de producere a energiei electrice. În plus, 2032 este termenul până la care trebuie să închidem toate centralele care produc energie electrică pe cărbune. Cu ce compensăm, însă, lipsa unui actor important din mixul energetic naţional, având în vedere că, de exemplu, din anul 2016 nu s-au mai înregistrat investiţii noi în parcuri eoliene? Doar cu planuri pe hârtie, situaţia în care se află în acest moment sistemul energetic naţional este de-a dreptul revoltătoare. În ultimii ani, pentru ca lumina din casele românilor să rămână aprinsă, am devenit dependenţi de import de energie de la ţările vecine Ungaria, Bulgaria, Serbia sau Ucraina. De ce? Pentru că, pe lângă tradiţionalele surse de producţie de energie convenţionale, precum hidro, nucleară sau cărbune, la care oricum va trebui să renunţăm, ne bazăm foarte mult pe cea eoliană, insuficient dezvoltată şi volatilă. Pe scurt, în zilele în care bate vântul putem sta liniştiţi cu becurile aprinse, când nu, importăm la preţuri colosale. Adevărul este trist: producem din ce în ce mai puţin, plătim din ce în ce mai mult”, afirmă PMP:
Partidul Mişcarea Populară solicită, în contextul crizei energetice actuale fără precedent, audierea de urgenţă în comisiile parlamentare de specialitate a furnizorilor de energie care au ignorat plafonarea şi compensarea preţurilor, precum şi convocarea Parlamentului României în şedintă extraordinară pentru discutarea situaţiei în care se află sistemul energetic naţional, astfel încât să se poată ajunge la un acord transpartinic cu soluţii viabile în beneficiul tuturor românilor.
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, marţi, că, de la 1 aprilie, consumatorii casnici cu un consum lunar de până la 300 Kwh vor beneficia de o nouă schemă de protecţie, care va include TVA redus la 5 la sută, precum şi compensarea certificatului verde si a bonusului de cogenerare pentru consum. Guvernul ia în calcul şi introducerea unei noi scheme de sprijin pentru IMM-uri, începând cu 1 aprilie.
De asemenea, pentru garantarea eficienţei măsurilor de protecţie a cetăţenilor - consumatori casnici, urmează a fi refăcute facturile care nu au respectat plafoanele reglementate. Măsurile vor fi prezentate în şedinţa coaliţiei.
Marcel Ciolacu a salutat măsurile anunţate de către premierul Nicolae Ciucă de protejare a românilor în faţa creşterii preţurilor la energie şi gaze. „Sunt convins, însă, că putem avea tăria şi voinţa politică de a lua decizii şi mai îndrăzneţe! Putem reduce TVA nu doar la energie, ci şi la gaze naturale - şi nu la 1 aprilie, ci din 1 februarie. Acum, nu în aprilie, factura energetică îi arde cel mai tare pe oameni. Aşa face Polonia, din 1 februarie: TVA ZERO la gaze, îngrăşaminte şi mâncare, plus taxe reduse la carburanţi”, a mai spus liderul PSD.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.