Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat luni că PNL va solicita un punct de vedere Comisiei de la Veneţia în ceea ce priveşte modificările p ecare PSD şi ALDE intenţionează să le aducă legilor justiţiei, el adpugând că va invita Comisia să facă o vizită în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Azi (miercuri - n. red.) în BPR a fost respinsă solictarea PNL să se amâne dezbaterile şi să solicite un punct de vedere din partea Comisiei de la Veneţia, aşa cum este înscris în în MCV şi aşa cum au declarat şi oficialii europeni. Ne vom adresa ca grupuri parlamentare Comisiei de la Veneţia penru a solicita un punct de vedere şi eventual pentru a se trimite o delegaţie sau o misiune în România în măsura în care este posibil”, a declarat Ludovic Orban.

Parlamentarii PNL şi cei ai PMP au părăsit miercuri şedinţa comisiei speciale în care se discută modificările legilor justiţiei, după ce toate propunerile lor, inclusiv solicitarea unui punct de vedere de la Comisiei de la Veneţia, au fost respinse de majoritatea PSD - ALDE - UDMR. Şi reprezentantul Parchetului General a părăsit şedinţa comisiei speciale după ce solicitarea sa ca dezbaterea să se concentreze mai întâi asupra principiilor generale ale modificărilor legislative a fost, de asemenea, respinsă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Ceea ce se întâmplă în sală este o mişelie politică, o mişelie legislativă şi, dacă-mi permiteţi, o bădărănie parlamentară. Modul în care s-au desfăşurat lucrările confirmă ceea ce ne temeam cu toţii: nu e vorba de un demers bine intenţionat, e vorba de un demers bine pilotat de biroul domnului Dragnea de măcelărire a legilor justiţiei”, a declarat deputatul PNL Cătălin Predoiu după ce liberalii au părăsit şedinţa.

”Există nu sute, ci mii de amendamente făcute a căror lectură probabil că la PSD se poate face peste noapte, că dânşii sunt ca Făt Frumos, mestecă amendamente peste noapte cât alţii în zece ani. Sunt mii de pagini într-un limbaj juridic pe care nu ai cum să le aprofundezi, nu ai cum să le lecturezi astfel încât să ai o opinie pertinentă şi una care să producă plus valoare pentru sistemul judiciar”, a explicat, la rândul ei, senatoarea PNL Alina Gorghiu.

Ea a acuzat PSD şi ALDE că ”bagă pumnul în gura” tuturor celor care nu sunt de acord cu ei.

”Nimic din ce a propus opoziţia, din ce a propus CSM, din ce a vrut să spună Parchetul General nu a fost luat în discuţie. A încercat PSD să ne transforme în mobilier pentru că domniile lor au următorul obiectiv: am primit ordin de la Dragnea, trebuie să trecem în 24 sau în 36 de ore aceste legi pe repede înainte, nu ne interesează dezbaterea, nu ne interesează opinia sistemului judiciar, nu ne interesează opoziţia, nu ne interesează absolut nimic altceva. Uitaţi-vă cum stau ca oile la tăiat. Niciun senator sau deputat PSD nu discută pe nimic, tac şi ridică mâna şi votează doar ce spune domnul Iordache, înţeleptul acestui grup, cel vcare a luat în mână steagul modificării legilor justiţiei. Motiv pentru care, toţi colegii azi am decis să părăsim aceste discuţii şi să protestăm pentru că decât să faci un lucru care să fie prost făcut, mai bine te lipseşti de el”, a mai spus ALina Gorghiu.

Înainte de a părăsi sala, liberalii au propus, fără succes, ca legile justiţiei să intre în procedură parlamentară normală, iar comisia specială condusă de Florin Iordache să renunţe la dezbaterea actelor normative.

Şi reprezentanţii PMP au părăsit şedinţa comisiei speciale în semn de protest faţă de cum sunt conduse dezbaterile de către preşedintele acesteia, social-democratul Florin Iordache.

La propunerea PSD şi a UDMR, programul comisiei a fost prelungit până miercuri la ora 19:00.

Primul act normativ luat în discuţie miercuri a fost legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Cea mai contestată modificare în acest caz a fost limitarea preşedintelui României de a refuza o singură dată numirea unui procuror şef şi scoaterea şefului statului din procedura de demiterea a unui procuror şef.

Coaliţia PSD - ALDE a conceput un calendar accelerat pentru trecerea rapidă prin Parlament a modificărilor legilor justiţiei: zece zile în Camera Deputaţilor şi zece zile în Senat, ceea ce înseamnă că în următoarele trei săptămâni se va da votul final pe modificările respectivelor acte normative.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.