Numele a trei europarlamentari români - Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor Ciuhodaru - ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobbyiştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Liberalul Cristian Buşoi afirmă că nu a semnat scrisoarea de susţinerea pentru compania chineză, în timp ce Daniel Buda susţine că nu a avut ”niciodată vreo legătură, întâlnire sau contact cu autorităţi, lobbyişti, reprezentanţi chinezi sau orice alte persoane asociate cu acest subiect”. Europarlamentarul Maria Grapini afirmă că, din informaţiile pe care le are, ar fi implicaţi foşti şi actuali eurodeputaţi, dar şi asistenţi şi funcţionari din PE.
Potrivit G4Media, europarlamentarii români Cristian Buşoi (PNL), Daniel Buda (PNL) şi Tudor Ciuhodaru (AUR) ar fi semnat o scrisoare, în 2021, în care cereau, alături de alţi cinci europarlamentari, Comisiei Europene să modifice legislaţia care îngreuna accesul Huawei la reţelele de telecomunicaţii 5G din Uniunea Europeană.
Cristian Buşoi a declarat, pentru G4Media, că nu a semnat acea scrisoare şi că nu îşi aminteşte să i se fi cerut un acord verbal pentru aceasta.
”Adaug că poziţia mea în toate discuţiile oficiale şi neoficiale a fost de a susţine poziţia Romaniei în a avea o tehnologie 3, 4 şi 5G fără breşe de securitate”, a susţinut el.
La rândul său, Daniel Buda a transmis că nu a avut ”niciodată vreo legătură, întâlnire sau contact cu autorităţi, lobbyişti, reprezentanţi chinezi sau orice alte persoane asociate cu acest subiect”. El a explicat că în scrisoarea pe care a primit-o de la europarlamentarul Fulvio Martusciello ”nicăieri nu apare” vreo referire la Huawei sau China.
”În mod cert, acordul meu faţă de această scrisoare a fost dat având în vedere referinţele la necesitatea accesului la internet de bandă largă în zonele rurale”, a adăugat el.
Europarlamentarul PUSL Maria Grapini a declarat că în grupul S&D s-a anunţat că două europarlamentare vizate de anchetă se suspendă pe perioada cercetărilor.
”Eu ştiu ce s-a discutat în grupul nostru, ne-a informat preşedinta grupului că a fost sesizată de Parchetul belgian şi că două colege din Italia care sunt membre în S&D au transmis în scris că se suspendă până la terminarea cercetărilor. Procedura a fost, şi la Qatar colega grecoaică a fost de data asta în acel scandal, prezumţia de nevinovăţie funcţionează şi au dreptul să rămână membri în Parlament, dar independenţi”, a afirmat Grapini.
Grapini a menţionat că ”se zice că 20-30 de foşti eurodeputaţi şi actuali eurodeputaţi” ar fi implicaţi şi ”ceea ce este mai grav că şi din staff-ul eurodeputaţilor, adică asistenţi şi funcţionari din Parlament”.
”Se pare că totul a plecat de la conferinţe, deci un truc în a da bani, pe lobby şi pe organizarea unor conferinţe. Am aflat că sunt şi români bănuiţi, din păcate… numele lor (Ciuhodaru, Daniel Buda, Cristian Buşoi) am văzut că apar (…) eu personal mă îndoiesc că românii noştri ar fi acolo, dar sigur că cercetările vor continua”, a conchis ea.
Parchetul federal belgian a anunţat joi că peste douăzeci de percheziţii au fost efectuate în Belgia şi una în Portugalia în cadrul unei anchete pentru corupţie ce implică Parlamentul European şi practicile de lobby comercial. Mai multe persoane au fost reţinute de poliţia belgiană pentru a fi interogate. Potrivit cotidianului belgian Le Soir, ancheta vizează practicile lobbyiştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei începând din 2021, relatează AFP şi POLITICO.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...