Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a reafirmat, luni seară, că îşi doreşte un preşedinte al României de dreapta şi a subliniat că a semnat deja pentru susţinerea candidaturilor lui Nicolae Ciucă şi Elena Lasconi şi urmează să semneze şi pentru Ludovic Orban. El a anunţat că, în această săptămână, va prezenta lista de lucruri pe care şi le doreşte pentru Bucureşti, ulterior urmând a discuta cu fiecare dintre candidaţii importanţi, înainte de a anunţa pe cine va susţine în alegeri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Pentru moment am semnat pe acele liste de susţinători pentru depunerea candidaturii pentru doamna Lasconi şi pentru domnul Ciucă, o să o fac şi pentru domnul Orban. Este forma mea de susţinere, în acest moment, sunt nişte partide cu care vreau să am o colaborare în Consiliul General şi atunci, evident, mi-ar plăcea foarte tare ca  ele împreună să facă o guvernare de dreapta, la nivel naţional. Şi atunci evident că preşedinţii acestor partide care candidează în alegerile prezidenţiale, trebuie să am o relaţie bună cu ei”, a declarat, luni seară, Nicuşor Dan, la Digi 24.

Edilul Capitalei a afirmat că se va întâlni cu principalii candidaţi la alegerile prezidenţiale şi că le va prezenta o serie de lucruri prioritare pentru Capitală, iar în funcţie de răspunsurile lor le va transmite bucureştenilor pe cine susţine.

Evenimente

30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

”În plus, o să ies chiar săptămâna asta cu o listă de lucruri pe care mi le doresc pentru Bucureşti şi o să las o săptămână, după care mă voi întâlni cu fiecare dintre candidaţi, de data asta şi cu  cei de pe partea stângă, cu candidaţii importanţi  la Preşedinţie, care sunt şi preşedinţi de partide parlamentare să îi întreb pe chestiunile care mă interesează pe mine, spaţiile verzi, bugetul Bucureştiului, urbanism în Bucureşti, cum împărţim bulevardele, toate lucrurile astea, care este opinia lor. În funcţie de asta o să comunic oamenilor, care este opinia mea”, a mai declarat Nicuşor Dan.

Întrebat dacă va recomanda bucureştenilor să voteze un anumit candidat, Nicuşor Dan a explicat că ”de principiu” îşi doreşte un preşedinte de dreapta.

”Pentru moment o să ies în această săptămână cu  această listă de solicitări ale mele. Mai departe o să mă întâlnesc cu fiecare dintre ei. Peste 1-2 săptămâni o să fiu într-o măsură mai bună să spun una sau alta. Dar de principiu îmi doresc un preşedinte de dreapta şi o guvernare de dreapta”, a spus Nicuşor Dan.

Întrebat dacă va avea recomendări şi pentru turul al doilea, Nicuşor Dan a spus că cel mai probabil va susţine candidatul de dreapta.

”O să vedem cine e în turul 2. Cu mare probabilitate voi susţine candidatul de dreapta”, a declarat Nicuşor Dan.

El a explicat că cele două referendumuri pe care le-a anunţat încă din seara alegerilor vor avea loc în 24 noiembrie sau 1 decembrie, odată cu celelalte alegeri, dacă va obţine susţinerea Consilului General pentru organizarea lor. 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.