Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că este „puţin probabil ca în primul tur al alegerilor prezidenţiale să îi îndemne pe alegătorii săi sau pe cei care îl simpatizează să voteze cu un candidat sau altul. În ceea ce priveşte al doilea tur al scrutinului pentru funcţia supremă în stat, primarul anunţă că îi va îndemna pe alegători să voteze pentru un candidat de dreapta, adăugând: „Să sperăm că o să avem unul acolo”.
„Am anunţat că o să ies şi am ieşit săptămâna asta cu o listă de 20 de subiecte ce interes pentru Bucureşti. Nu sunt dorinţele mele, pe mine m-au votat nişte oameni. (...) Eu le-am lansat, îi las să citească (pe candidaţii la preşedinţie -n.r.) pentru că sunt multe chestii tehnice, nu poţi să dai un răspuns pe loc la aceste chestiuni, să se consulte cu jurişti din partid, cu specialişti pe diverse domenii şi peste o săptămână o să-i sun, o să solicit o întrevedere şi fiecare dintre ei o să spună cu ce e de acord şi cu ce nu e de acord, câte puncte bifează”, a declarat Nicuşor Dan în emisiunea Insider Politic, difuzată sâmbătă de Prima Tv.
Edilul precizează că va face publice răspunsurile fiecăruia dintre candidaţi la solicitările pe care el, în numele bucureştenilor, le-a formulat.
„Şi în funcţie de asta, oamenii care m-au votat pe mine sau care au o simpatie faţă de mine vor avea un argument în plus pentru a lua o decizie sau alta”, adaugă primarul general.
Întrebat dacă va îndemna, în mod concret, pe alegătorii săi să voteze pentru un anumit candidat, Nicuşor Dan a răspuns: „Cred că în turul întâi e o variantă puţin probabilă, dar o să vedem asta după ce vedem răspunsurile candidaţilor”.
În ceea ce priveşte al doilea tur de scrutin, primarul spune că va îndemna către un vot pentru candidatul dreptei.
„Să sperăm că o să avem unul acolo”, adaugă Nicuşor Dan, în acest context, precizând pe Mircea Geoană îl consideră un candidat de stânga, în condiţiile în care acesta a fost preşedintele PSD.
Una dintre problemele ridicate de edil o reprezintă modul în care banii proveniţi din taxele şi impozitele locuitorilor Capitalei sunt împărţiţi între Primăria generală şi cele de sector.
„Sunt nişte mecanisme administrative, cum ar fi cele care ţin de finanţare, care mă blochează, m-au blocat în mandatul anterior, dacă rămân aşa, mă vor bloca în mandatul ăsta. Sunt bucureşteni care plătesc taxe ş impozite şi în momentul acesta modul în care aceşti bani sunt împărţiţi între Primăria Capitalei şi Primăriile de sector nu e decis de organul reprezentativ al Bucureştiului, e decis de Parlament, prin două legi, Legea bugetului care tot timpul derogă de la Administraţia Finanţelor Publice Locale, şi Codul Fiscal”, a arătat Nicuşor Dan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.