Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a mers vineri la podul suspendat care va lega Brăila si Tulcea, el anunţând că în data de 6 iulie vor putea să dea în circulaţie pe varianta Măcin iar până la sfârşitul anului va trebui dată în circulaţie şi varianta Jijila. Ministrul a mai spus că o perioadă bună folosirea Podului va fi fără taxă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

”În 6 iulie vom putea să dăm în circulaţie pe varianta Măcin, am fost şi până acolo, lucrările sunt în proporţie de aproximativ sută la sută finalizate, mai sunt câteva lucruri de pus la punct”, a anunţat ministrul Transporturilor, aflat în vizită la Podul de la Brăila.

Sorin Grindeanu a precizat că a luat decizia să dea drumul la circulaţie cât se poate de repede, în 6 iulie, deşi vor mai urma lucrări. ”Până la sfârşitul anului va trebui dată în circulaţie şi varianta Jijila şi se va termina şi aceasta, dar următoarele săptămâni după darea în circulaţie vor trebui demontate aceste macarale mari”, a spus ministrul.

El a explicat că au avut de ales între două variante, fie să mai ţină o lună şi ceva, două, podul închis, până se reuşeşte demontarea macaralelor şi asta înseamnă să treacă tot sezonul estival, când va fi foarte mult folosit acest pod ori să se facă un program, astfel încât să poată fi folosit podul, iar anumite ore să fie folosite pentru lucrările de demontare.

”Cred că este decizia corectă de a lăsa deschisă circulaţia tot weekendul, fără niciun fel de întrerupere, pentru că şi noi credem că va fi cea mai circulată perioadă şi de asemenea de dimineaţă de la 6.00 până seara la 8.00 – 9.00 să fie deschisă circulaţia, urmând ca pe timpul nopţii să poată să facă aceste lucrări de demontare, aceste lucrări neputând fi făcute sub trafic pentru că ar pune în pericol viaţa celor care folosesc podul”, a menţionat ministrul Transporturilor.

”Din 6 iulie se va da drumul la circulaţie. orice zi câştigată până atunci pe care constructorul o va folosi, sigur şi pentru lucrările acestea simple dar şi pentru demontare, care nu sunt simple şi nu pot fi efectuate sub trafic, am ales soluţia corectă, să folosim acest pod o mare parte a zilei şi o mare parte din lucrări să fie noaptea, iar în weekend să fie circulaţie 24 din 24 (..) În 6 iulie se va da drumul la trafic, e o dată pe care şi-a asumat-o toată lumea şi vom fi în 6 iulie aici, astfel încât să marcă acest moment”, a explicat Grindeanu.

Sorin Grindeanu a mai spus că din 2017, s-a ajuns la acest moment care este important nu doar pentru brăileni, pentru tulceni ci ”pentru noi, pentru România şi pentru faptul că se leagă regiuni istorice şi o investiţie de asemenea anvergură a fost dusă într-un final aproape la sfârşit”. Ministrul a menţionat că este un lucru bun şi ar putea fi un exemplu şi pentru investiţiile care vor veni.

Întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis va veni la inaugurarea, ministrul Transporturilor a spus că beneficiarul, CNAIR, trimite invitaţii şi la Administraţia Prezidenţială şi la Parlament şi la prim-ministru şi la Comisia Europeană şi la cel puţin doi ambasadori, al Italiei şi al Japoniei, pentru că sunt companii care provin din acea ţară”.

”Am trimis invitaţie sau o să trimitem şi către vicepremier, domnul Salvini, o să vedem dacă va veni, poate nu în 6 iulie sau poate când se va termina şi partea cealaltă”, a mai afirmat Grindeanu, întrebat dacă a fost invitat premierul Italiei.

Ministrul a mai spus că ”o perioadă bună, va fi fără taxare” circulaţia pe Podul de la Brăila. 

La rândul lui, europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că ”din 84 toată lumea vrea să facă podul”. ”Sunt coonvins că toţi cei care au spus că doresc să îl facă chiar şi-au dorit să îl facă, mai puneţi dvs nişte ghilimele, pe ici pe colo, dar toată lumea a vreu să îl facă. Primul demnitar care a făcut ceva concret este Sorin Grindeanu, când a fost prim-ministru, în 2017, în februarie. A venit la Brăila, a preluat ca premier problema şi în înţelegere cu Consiliul Judeţean Tulcea, pe programul Deltă, s-au multat nişte bani pe construcţia acestui pod, pe coonectivitate”, a afirmat Tudose. 

El a precizat că pe mandatul premierului Grindeanu s-a asigurat finanţarea şi el s-a chinuit să facă restul. 

”S-au mai chinuit unii să îl blocheze, că nu le plăcea din diverse motive, din păcate unele au fost politice, blocaj politic, să nu cumva să semneze cineva această lucrare”, a completat Tudose. 

”E o victorie a locuitorilor acestor meleaguri până la urmă”, a spus Mihai Tudose, arătând că meritul este al câtorva oameni.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.