Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a vizitat, luni, localităţile afectate de inundaţii din judeţele Arad şi Hunedoara şi a cerut evaluarea rapidă a pagubelor pentru a se primi sprijin guvernamental. ”Avem cote în scădere, iar în acest moment nu sunt oameni în pericol”, a afirmat ministrul. În zonele afectate încă se intervine pentru scoaterea apei din gospodării, decolmatarea fântânilor şi reluarea funizării apei potabile şi a energiei electrice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Mircea Fechet a vizitat, luni, localităţile puternic afectate de fenomenele meteorologice extreme.

”Am ajuns în comuna Brazii din Arad. Am vrut să mă asigur personal că specialiştii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor sunt pe poziţii şi că avem tot ce este necesar pentru a interveni în cazul acestor calamităţi. Avem cote în scădere, iar în acest moment nu sunt oameni în pericol”, a transmis ministrul.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

Potrivit acestuia, ”sprijinirea celor afectaţi este prioritară pentru Guvernul României”, fie că este vorba despre reconstrucţia drumului, despre amenajarea hidrotehnică a râului sau despre casele afectate de inundaţii.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad s-a reunit, luni, şi s-a decis ca de marţi să înceapă evaluarea pagubelor, comisiile urmând a se deplasa în teren.

Prefectura Arad a transmis, într-un comunicat de presă, că se va reîncepe furnizarea apei potabile, în satul Mădrigeşti, începând din această seară, iar în funcţie de anumite evaluări în teren şi de soluţiile găsite se va încerca, în cursul zilei de mâine, reluarea furnizării apei pentru locuinţele din satul Buceava care sunt racordate la reţeaua aparţinând Companiei de Apă Arad.

”Se fac eforturi pentru decolmatarea fântânilor, cu ajutorul pompierilor, urmând ca Direcţia de Sănătate Publică să intervină cu soluţie de curăţat, astfel încât apa din fântâni să poată fi folosită. Pentru persoanele care nu au acces la apă potabilă din reţea sau fântâni se asigură apă îmbuteliată”, a mai transmis Prefectura Arad.

De asemenea, instituţia a anunţat că furnizarea curentului electric va fi reluată parţial în satul Buceava, iar în satul Şoimuş, în măsura în care vor putea pătrunde utilajele pentru consolidarea stâlpilor afectaţi şi refacerea circuitelor.

Ministrul Mircea Fechet s-a aflat în această după-amiază şi în judeţul Hunedoara, la Baia de Criş, în satul Rişculiţa.

”Ne asigurăm că vom cuantifica foarte bine pagubele, deoarece acestea vor face obiectul unei Hotărâri a Comisiei pentru Situaţii de Urgenţă şi se vor materializa într-un proiect de Hotărâre de Guvern, astfel încât toate persoanele afectate de inundaţii, fie că vorbim de judeţul Arad, fie că vorbim de judeţul Hunedoara, să poată să fie ajutate cu sumele necesare refacerii gospodăriilor şi a infrastructurii”, a declarat ministrul.

Potrivit autorităţilor din Hunedoara, în continuare, în urma ruperii unui pod de acces, satul Ulm, comuna Cerbăl, din Ţinutul Pădurenilor, este izolat din punct de vedere al accesului auto.

De asemenea, în localităţile Hăşdău şi Vălari, pompierii Detaşamentului Hunedoara intervin cu motopompe pentru evacuarea apei şi aluviunilor din 10 gospodării inundate.

Luni după-amiază încă nu erau alimentate cu energie electrică localităţile Vălari, Arănieş, Lelese, Sohodol şi Runcu Mare, din aceeaşi zonă.

Viituri puternice produse la finalul săptămânii trecute au afectat mai multe localităţi din judeţele Hunedoara şi Arad.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.