Premierul Marcel Ciolacu a anunţat în deschiderea şedinţei de Guvern de luni că fiecare familie afectată de inundaţii va primi un ajutor de urgenţă de maxim 10.000 de lei iar în cazul acelor familii care şi-au pierdut pe cineva drag, ajutor suplimentar de 10.000 de lei.
”Alocăm azi primele sume pentru a compensa o parte din pagubele suferite. Fiecare familie afectată va primi un ajutor de urgenţă din partea Guvernului de maxim 10.000 de lei. Iar, în cazul acelor familii care şi-au pierdut pe cineva drag, aprobăm un ajutor suplimentar de 10.000 de lei”, a afirmat premierul. Şeful Executivului a precizat că suma totală a acestui prim ajutor este de 100 milioane de lei.
”Este un gest obligatoriu de solidaritate faţă de românii încercaţi greu de soartă”, a mai spus premierul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a arătat că prin acest cadru legislativ aprobat azi, vor putea interveni cu ajutoare de urgenţă în orice altă zonă, dacă va fi nevoie.
”Sperăm să nu mai fie cazul şi să depăşim fără alte probleme majore acest episod de vreme severă”, a completat premierul Ciolacu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.