Liderul PSD, Marcel Ciolacu, cere anularea alegerilor din Bucureşti, acuzând fraudarea acestora de către USR PLUS şi solicită demisia ministrului de Interne, Marcel Vela.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, distribuie, miercuri seară, pe Facebook, imaginile care au fost prezentate de către Antena 3, alături de mesajul: ”Iohannis girează un sistem mafiot! Iohannis, nici omologii tăi din Africa nu ar face aşa ceva!!! Să vezi cum useriştii fură voturile ca-n codru, cu jandarmii la uşă, dar tu să dai vina pe alţii!!! În fapt, în faţa camerelor useriştii au făcut circ şi istericale, iar pe la spate fugeau în spate cu sacii cu buletine! INIMAGINABIL pentru o ţară membră a Uniunii Europene! Toţi aceşti hoţi trebuie arestaţi urgent!”.

Liderul PSD cere demisia ministrului de Interne.

”Demisia VELA pentru că ţi-ai pus interlopii în uniformă de jandarm să păzească hoţii! PNL este părtaş la acest furt şi trebuie să răspundă pentru că Guvernul lor de incompetenţi şi hoţi a organizat alegerile! Vă asigur că lucrurile nu rămân aşa! Toţi veţi ajunge la puşcărie! Vom sesiza toate instituţiile internaţionale! Europa trebuie să ştie cine sunteţi, hoţilor!!! Alegerile au fost în mod evident fraudate şi trebuie anulate”, a mai scris Marcel Ciolacu.

Primarul general în funcţie, Gabriela Firea, cere repetarea alegerilor, după difuzarea unor imagini în care persoane despre care se afirmă că ar fi membri ai USR PLUS umblă la sacii cu voturi în Sectorul 1. Jandarmeria a transmis că voturile se află într-o zonă restricţionată, păzită şi nimeni nu a avut acces. Poliţia a demarat o anchetă şi va ridica imaginile pentru verificări.

Candidata USR PLUS la Primăria Sector 1 a afirmat, miercuri seară, că imaginile care ar arăta cum membri ai USR sustrag voturi sunt un fake news, fiind surprinse în momentul numărării voturilor. Armand a anunţat că a sesizat CNA în legătură cu manipularea publicului prin difuzarea acelor imagini, dar şi procurorii cu privire la modul în care imaginile din arhiva Biroului Electoral Sector 1 au ajuns la Antena 3.

”Într-o ţară normală domnul Tudorache şi doamna Firea erau arestaţi deja. Dar niciodată nu e prea târziu”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.