Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, după şedinţa CSAT, că se impune creşterea procentului din PIB alocat cheltuielilor de Apărare de la 2%, cât este în momentul de faţă, la 2,5% şi realizarea independenţei energetice a României.
Preşedintele a afirmat că actuala criză arată că sunt necesare noi acţiuni consolidate ale României, pe două dimensiuni, două obiective strategice.
”În primul rând este nevoie de creşterea capacităţii de apărare a statului român. În acest sens, consider că se impune creşterea procentului din PIB alocat cheltuielilor de apărare de la 2%, cât este în prezent, la 2,5%.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În al doilea rând, se impune realizarea independenţei energetice a României, în principal prin dezvoltarea energiei regenerabile şi nucleare civile”, a spus şeful statului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.