Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, susţine că nu se poate impune de către Comisia Europeană obligativitatea unui anumit consum de electricitate sau gaz de către cetăţenii europeni în perioada iernii şi că poate fi vorba cel mult de o recomandare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Este o intenţie, o dezbatere, o decizie obligatorie în ceea ce priveşte statele membre nu a fost luată. Urmează o şedinţă a miniştrilor Energiei la sfârşitul lunii.  Anumite chestiuni pot fi făcute, altele nu. Poţi da recomandări, dar oligativitatea e greu de făcut. Cine controlează? Trebuie să înfiinţezi poliţia de termometru, de temperatură în casă, sau ce vrei să faci? Nu poţi să compara cât consumă un neamţ, şi de acolo să reduci cu 15%, şi cât consumă mama mea la ţară, şi de acolo să reduci 15%. Înseamnă că trebuie să stea în întuneric, fiindcă sunt 3,5 -4 milioane de utilizatori care consumă sub 100 de kW în România, care înseamnă un frigider şi 2-3 becuri în casă. Ce să reduci de acolo? Frigiderul sau stingi lumina de tot”, a spus Kelemen.
Liderul UDMR a precizat că astfel de comparaţii nu îşi au rostul, fiind inutile.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Recomandări putem să facem. Fiecare om poate economisi un pic, dar nu poţi să spui să stai la 18 grade în casa ta. În instituţiile publice poţi reglementa altfel. Trebuie să ştim despre ce vorbim. Cine va intra la mine în casă să verifice dacă sunt 19 sau 20 de grade, care va fi sancţiunea? Mă închide în casă, îmi taie gazul? Vor fi recomandări, dar trebuie să spunem clar că nu facem acest lucru pentru Comisia Europeană, ci pentru noi, pentru bugetul nostru”, a mai spus Kelemen Hunor.
Vicepremierul a dat asigurări că România va avea curent şi gaze la iarnă, iar resursele vor fi asigurate.
”Trebuie să apelezi la responsabilitatea oamenilor. E o perioadă grea, nu noi am creat criza şi vom plăti cu toţii preţul războiului, al nebuniei preşedintelui Putin”, a conchis Kelemen Hunor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.