Fostul preşedinte Ion Iliescu afirmă că Ivan Patzaichin, decedat duminică, a fost, mai presus de orice, un OM şi pentru asta a fost iubit şi admirat.
”Am aflat cu deosebită tristeţe vestea încetării din viaţă a lui Ivan Patzaichin, reprezentant de frunte al sportului românesc, multiplu campion naţional, european, mondial şi olimpic, un suflet generos, un luptător sub culorile tricolorului, pentru afirmarea valorilor olimpismului. Fire generoasă, şi-a dedicat viaţa, după retragerea din activitate, transmiterii experienţei acumulate în timp către tinerele generaţii, pentru a asigura continuitatea unui sport care a făcut gloria României timp de decenii. Implicarea sa civică a lăsat, cu adevărat, urme. A inspirat tinerii, i-a mobilizat, i-a învăţat să se implice, la rândul lor, în viaţa societăţii”, a scris Ion Iliescu pe blogul său, postarea având titlul ”Adio, Ivan!”..
El îşi aminteşte că pe Ivan Patzaichin l-a cunoscut când a fost recrutat pentru sportul de performanţă după câteva concursuri în Deltă.
”Era un adolescent slăbuţ, fragil şi toată lumea a rămas uimită cu ce vitalitate concura acest băiat, care s-a urcat cu siguranţă în barcă, câştigând cursa. Drumurile noastre s-au intersectat mai des în perioada în care, răspunzând de gospodărirea Apelor Române, am acceptat şi conducerea Federaţiei Române de Kaiac-Canoe. Un sport care educă şi formează caractere. În acea perioadă a fost construită baza de antrenament de la Bascov, lângă Piteşti. Iar rezultatele s-au cunoscut. Am admirat tenacitatea şi fermitatea cu care Ivan şi-a urmărit proiectele, care s-au adresat în special copiiilor şi tinerilor. Nu a uitat de unde a plecat, şi nu i-a uitat pe cei care au contribuit la reuşitele sale”, afirmă fostul preeşedinte.
El sublniază că, mai presus de orice, Ivan Patzaichin a fost un OM, şi pentru asta a fost iubit şi admirat.
”Moştenirea lui sportivă este consistentă şi face parte din tezaurul de valori simbolice al României. Transmit sincerele mele condoleanţe familiei şi prietenilor lui. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, îşi încheie Iliescu postarea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.