Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la prezentarea bilanţului Ministerului Public pe anul 2017, că a devenit un obicei în România să se dezbată statutul procurorului, invocându-se frecvent articolul din Constituţie potrivit căruia procurorii se află sub autoritatea ministrului Justiţiei. El a arătat că acest lucru nu înseamnă însă că procurorii sunt în subordinea ministrului Justiţiei şi că se face deliberat o confuzie între cele două sensuri, pentru a se impune un control asupra procurorilor. "Este doar o încercare de a slăbi puterea procurorilor şi a-i subordona politiciului, fapt inacceptabil", a mai spus Iohannis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Vă felicit pentru activitatea derulată cu succes în anul care s-a scurs. Ministerul Public are un rol constituţional foarte bine definit. Procurorul se bucură de statutul de magistrat", a afirmat Iohannis.

El a spus că a devenit un obicei în România să se dezbată statutul procurorului, invocându-se frecvent articolul din Constituţie potrivit căruia procurorii se află sub autoritatea ministrului Justiţiei.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

 "Vreau să fiu clar - sintagma din Constituţie este sub autoritatea ministrului Justi'iei, în niciun caz în subordinea ministrului Justiţiei. Se face în mod deliberat o confuzie între cele două sensuri, pentru a se impune un control asupra procurorilor. Este doar o încercare de a slăbi puterea procurorilor şi a-i subordona politiciului, fapt inacceptabil", a declarat Iohannis.

El a mai spus că observăm în unele discursuri politice o tot mai mare grijă faţă de soarta unor condamnaţi penal.

"Se încearcă în mod fals acreditarea ideii că procurorii sunt inamicii societăţii. Dimpotrivă, sunt de aceeaşi parte a baricaadei cu cei care vor să aplice legea. Să fim bine înţeleşi - Constituţia României nu face referire la dreptul la linişte al celor care încalcă legea. Nimeni nu este mai presus de lege, cetăţenii sunt egali în faţa legii. Fără privilegii sau discriminări. Magistraţii sunt cei chemaţi să se asigure că aceste principii se aplică", a declarat Iohannis. 

El a mai spus că este obligatorie existenţa unui cadru normativ clar şi predictibil, astfel încât magistraţii să nu fie supuşi unor comenzi din partea unei majorităţi politice.

"Înfăptuirea unei justiţii drepte, nevoia de locuri de detenţie sunt de necontestat şi ţin de respectarea unor drepturi umane fundamentale. din păcate, acum nu se discută despre chestiuni de fond, ci se încearcă intimidarea celor care încalcă legea. Este cu atât mai important ca magistraţii să nu uite rolul esenţial pe care îl au inclusiv ca reper de moralitate în societatea româneaască. Dacă există erori, ele trebuie corectate, dacă se fac greşeli, cei responsabili trebuie traşi la răspundere, acolo unde se constată abuzuri, trebuie sancţiuni", a mai arătat preşedintele.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.