Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, vineri, la începutul şedinţei Executivului, că de pe ordinea de zi a fost retras proiectul de lege privind modificările la Codurile penal şi de procedură penală, morivând că trebuie refăcut după decizia CCR în cazul abuzului în serviciu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Domnule ministru (Tudorel Toader - n.r.), îmi doresc să puneţi în acord deciziile Curţii Constituţionale cu Codul penal şi Codul de procedură penală. Aşa cum ştim cu toţii, a avut loc o dezbatere la nivel naţional în ultimele luni, avem şi o decizie a Curţii Constituţionale dată în urmă cu câteva zile, de care trebuie să ţinem cont. Eu vă rog să vedeţi care este procedura rapidă prin care ţinem cont şi de această decizie a CCR care este obligatorie, cum sunt toate de altfel, şi care trebuie pusă în acord cu Codul de procedură penală şi cu Codul penal. De aceea, am decis să retragem astăzi de pe ordinea de zi proiectul iniţial, care nu ţinea cont de această decizie a Curţii Constituţionale, să aşteptăm publicarea acestei decizii şi după aceea printr-un proces transparent, cât se poate de larg, să venim cu următorul proiect”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a explicat că actualul proiect de lege nu mai corespunde cu ultima deciziei dată de judecătorii Curţii Constituţionale.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În plus, ministrul Justiţiei a punctat că este nevoie de o nouă dezbatere publică pentru a stabili pragul valoric în cazul infracţiunii de abuz în serviciu.

”Proiectul de lege pe care l-am transmis la Guvern vizează punerea în acord a Codului penal şi a Codului de procedură penală cu deciziile pronunţate de către Curtea Constituţională. A apărut de dată recentă o nouă decizie şi pare firesc să promovăm un proiect de lege unitar, mai ales că privind aceeaşi instituţie juridică au fost pronunţate două decizii ale Curţii Constituţionale, motiv pentru care v-am propus retragerea de pe ordinea de zi. Aşteptăm publicarea deciziei în Monitorul Oficial şi motivarea acesteia pentru că la momentul prezent avem doar un comunicat în funcţie de care vom parcurge procesul de dezbatere publică, transparenţa decizională şi vom veni cu o completare la proiectul de lege pe care vi l-am înaintat, sigur, cu celeritate, respectând imediat graficul de dezbatere, de transparenţă şi de înaintare la Guvern”, a explicat Toader.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.