Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea (PSD), a declarat că depunerea unei moţiuni de cenzură la adresa Guvernului Orban este un lucru ”imperios necesar”, dar că ”trebuie să ne sfătuim cu toţii care este momentul optim pentru depunerea moţiunii pentru ca şi ea să treacă”. Firea a precizat că acesta este punctul său de vedere, nu şi al formaţiunii pe care o reprezintă.
"Prin modul în care Ministerul Sănătăţii şi DSP gestionează în ţară această combatere a bolii pe care o traversăm, doar şi pentru cum gestionează Ministerul această pandemie şi îi sperie inutil pe români şi bagă groaza în toată lumea şi prăbuşeşte economia, acest Guvern trebuie să cadă", a declarat Gabriela Firea la România TV, miercuri seara.
Întrebată dacă s-ar impune depunerea unei moţiuni de cenzură la adresa Guvernului, Firea a spus că este ”imperios necesar”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Din punctul meu de vedere, e imperios necesar. Cand? Vom vedea. O moţiune de cenzură o depui în momentul în care ne convingem că avem majoritate să treacă. Timingul trebuie discutat cu celelalte partide politice, cu Pro România, cu ALDE, cu UDMR. Pentru că, de cealaltă parte, ei vor aduna o majoritate de strânsură, cum a fost data trecută. Este punctul meu de vedere, nu este opinia oficială a formaţiunii pe care o reprezint. Trebuie să ne sfătuim cu toţii care este momentul optim pentru depunerea moţiunii pentru ca şi ea să treacă", a afirmat Gabriela Firea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.