Fostul consilier de stat în Aparatul de lucru al premierului Ramona Ioana Bruynseels îşi lansează, astăzi, candidatura la Preşedinţie, din partea Partidului Puterii Umaniste.
Lansarea candidaturii la Preşedinţie a Ramonei Ioana Bruynseels, candidat al Partidului Puterii Umaniste, este programată la ora 13.00.
De profesire jurist, Bruynseels a urmat, în perioada 2014-2015, Univesitatea Harvard - Şcoala de Guvern "John F Kennedy", unde a primit două premii speciale pentru excelenţa academică şi contribuţia la comunitatea Harvard Kennedy: Premiul Raymond Vernon şi Premiul Lucius Littauer.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Anterior, ea a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir", având şi un master la aceeaşi universitate, dar şi Colegiul Naţional de Apărare - Academia de Înalte Studii Militare.
Bruynseels a fost consilier juridic în cadrul Direcţiei Juridice a Ministerului Apărării Naţionale - Corpul 4 Armată Teritorial Cluj-Napoca, iar între 2005 şi 2016 a ocupat mai multefuncţii în cadrul BCR.
Începând din iulie 2017 a fost consilier de stat şi ulterior secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, iar din decembrie 2018 a fost consilier de stat în Aparatul propriu de lucru al premierului, până în mai 2019, când a demisionat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.