Biroul Electoral Central a înregistrat, vineri, candidatura lui Cristian Terheş, din partea Partidului Naţional Conservator Român (PNCR), pentru funcţia de Preşedinte al României.
Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 (BEC) informează că, în data de 4 octombrie a.c., a fost înregistrată propunerea de candidatură a domnului Cristian Vasile Terheş, desemnat de către Partidul Naţional Conservator Român (PNCR) pentru funcţia de Preşedinte al României, anunţă instituţia într-un comunicat.
De asemenea, odată cu depunerea propunerii de candidatură a fost înregistrat şi semnul electoral ce va fi folosit de către Partidul Naţional Conservator Român (PNCR) la alegerile pentru Preşedintele României din acest an.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform art. 29 alin. (2) şi art. 30 alin. (6) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Biroul Electoral Central urmează să se pronunţe cu privire la înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturii şi a semnului electoral, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea acestora.
Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024, termenul-limită pentru rămânerea definitivă a candidaturilor este data de 10 octombrie 2024, arată BEC.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.