Premierul Viorica Dăncilă le-a cerut miniştrilor, luni seară, în prima întâlnire în această nouă formulă a Guvernului, să prezinte în fiecare lună un raport privind stadiul implementării programului de guvernare pentru fiecare minister, avertizându-i că va fi "foarte exigentă” în privinţa îndeplinirii măsurilor din program. De asemenea, ea i-a solicitat ministrului Finanţelor, Eudgen Teodorovici, să prezinte până marţi soluţia pentru rezolvarea problemei privind formularul 600.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După ceremonia de depunere a jurământului la Palatul Cotroceni, Viorica Dăncilă a avut o întâlnire la Palatul Victoria cu noii miniştri, cărora le-a cerut să îi prezinte lunar un raport privind stadiul implementării programului de guvernare.

"Vă rog ca în fiecare lună să prezentaţi un raport privind stadiul implementării programului de guvernare pentru fiecare minister în parte. Eu vă asigur de tot sprijinul meu în coordonarea activităţilor dintre ministere. În acelaşi timp, voi fi foarte exigenţă în ceea ce priveşte îndeplinirea măsurilor din programul de guvernare. Vă voi sprijini cât îmi va sta în puteinţă, dar în acelaşi timp aştept şi din partea dumneavoastră la fel de multă rigoare”, le-a spus Viorica Dăncilă miniştrilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ea le-a solicitat noilor miniştri să pregătească cu seriozitate şedinţa de guvern de miercuri şi să finalizeze marţi dimineaţă procedurile de predare-primire a mandatelor.

De asemenea, la finalul intervenţiei Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, să prezinte până marţi soluţia pentru rezolvarea problemei privind formularul 600.

"Domnule Teodorovici, vă rog ca până mâine (marţi, n.r.) să îmi prezentaţi soluţia pentru rezolvarea formularului 600. Îi doresc ca miercuri să adoptăm actele normative necesare pentru a pune capăt discuţiile îndreptăţite care au avut loc în spaţiul public referitor la acest subiect”, a spus Dăncilă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.