Preşedintele PSD Buzău, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică, la ieşirea de la vot, că Biroul Electoral Judeţean a cerut sâmbătă renumărarea buletinelor de vot după ce mai multe secţii nu ar fi primit suficiente buletine, ulterior în Prefectură fiind găsite peste 700 de buletine.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ieri (n.r. - sâmbătă), BEJ a luat o decizie fără precedent în alegerile locale sau generale din judeţul Buzău. A cerut renumătarea tuturor buletinelor de vot transmise către secţiile de votare. Există suspiciuni…bine, suspiciuni de prostie în Prefectura Buzău există demult, dar acum există suspiciuni de deficienţe în organizarea alegerilor, sunt secţii de votare care nu au numărul necesar de buletine de vot,  s-au descoperit vreo 710 buletine în Prefectură, s-au predat abia ieri dimineaţă la BEJ, aşteptam ca toţi presedintii secţiilor de votare să raporteze Biroului Electoral Judeţean problemele descoperite şi se vor lua măsurile în consecinţă. Dacă există tentative cu bună credinţă, nu doar din prostie,  atunci am înţeles şi în decizia luată de BEJ se specific faptul că vor fi înştiinţate instituţiile statului abilitate”, a spus Marcel Ciolacu.

Ciolacu a mai afirmat că ”se impune demult” o demisie a prefectului de Buzău, Aurelia Mitrea.

Totodată, liderul PSD Buzău, a declarat că a mers duminică la vot pentru ca viitorul Parlament şi viitorul Guvern ”să lucreze pentru români”. 

”Am venit să votăm în familie, asta e familia noastră, şi cu soţiile şi cu echipa de acum, am venit să votăm liniştiţi, sperăm şi invitam cât mai mulţi buzoieni să vină la vot, cu cât sunt mai mulţi prezenţi cu atât legitimitatea e mare mare, am votat pentru buzoieni, pentru oameni responsabili care să schimbe şi faţa viitorului Parlament şi să voteze un Guvern cu români care să lucreze pentru români. Să  ne ajute Dumnezeu să avem alegeri liniştite,   să avem un viitor Parlament şi un Guvern corect şi care să ne ajute ca şi copiii noştri să trăiască liniştiţi în România, să-i avem lângă noi”, a spus Ciolacu.

La rândul său, primarul Buzăului, Constantin Toma (PSD), a declarant duminică la ieşirea de la urne că a votat pentru ”demnitatea acestei ţări”, iar cei care vor ajunge în Parlament trebuie să facă mai mult pentru descentralizare.

”Am votat pentru demnitatea acestei ţări, pentru un oraş prosper, pentru un viitor mai bine, ştiţi pentru cine am votat. Mă aştept ca cei care vor merge în Parlament să voteze legi bune, poate o parte din ei să facă parte din Guvern, astfel încât să fim ajutaţi mai mult. Noi suntem un stat super centralizat, suntem descentralizaţi doar în teorie. Trebuie făcut mai mult pentru descentralizare, să avem mai multă putere aici decât la Bucureşti. Banii ne pleacă de aici sută şi la sută şi vin 20 la sută şi aceia cu întârziere.  Astăzi, nu am de ce să merg la Primărie, îl însoţim pe domnul Ciolacu la vot, pe toată durata zilei o să avem grijă ca votul să se desfăşoare normal şi corect. După cum e vremea cred că va fi o prezenţă bună, e normal să fie aşa, e o obligaţie a fiecărui cetăţean să meargă la vot, pentru că e în joc viitorul acestei ţări”, a spus Constantin Toma.

Şi Sebastian Radu, candidatul PSD aflat pe locul al patrulea la Camera Deputaţilor, a venit să voteze alături de Ciolacu şi Toma, el declarând că a votat pentru ca buzoienii să aibă un viitor în oraşul lor.

”Am votat cu gândul unei normalităţi în această ţară, am votat cu încredere, am votat pentru un viitor mai bun, pentru ca Buzăul să înceapă să intre în normalitate. Mă încăpăţânez să cred că toţi avem un viitor aici acasă, la Buzău, am votat pentru oameni care să recredibilizeze Parlamentul şi clasa politică”, a spus Radu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.