Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a discutat telefonic, vineri, cu omologul său britanic, Yvette Cooper, despre intensificarea cooperării româno-britanice în combaterea criminalităţii transfrontaliere şi migraţiei ilegale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de rpesă transmis, vineri, de Ministerul de Interne, discuţiile au evidenţiat cooperarea foarte bună dintre cele două părţi, fiind desfăşurate activităţi atât în contextul Parteneriatului Strategic româno-britanic, cât şi pentru dezvoltarea cooperării operative de la nivelul structurilor omoloage.

”Dinamica schimburilor de date, informaţii şi transferul de expertiză au cunoscut în ultimul interval un trend ascendent, dorinţa exprimată fiind de a continua cooperarea la aceleaşi standarde, pentru combaterea criminalităţii transfrontaliere, inclusiv prin continuarea misiunilor operative. Cei doi miniştri au abordat predilect teme de interes din zona prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, criminalităţii transfrontaliere şi au convenit întărirea cooperării pe zonele de afaceri interne în perspectivă”, a transmis MAI.

Ministrul Cătălin Predoiu a afirmat: ”Eficienţa structurilor MAI în protejarea frontierelor şi combaterea criminalităţii transfrontaliere, de la migraţie ilegală, la trafic de persoane şi trafic de droguri, depinde de o reţea funcţională de cooperare internaţională. Desfăşurăm permanent eforturi diplomatice pentru consolidarea prezenţei MAI în aceste reţele de cooperare în cadrul UE, dar şi cu ceilalţi parteneri strategici ai României din afara UE, cum este şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Din această perspectivă, convorbirea pe care am avut-o astăzi cu ministrul Yvette Cooper a fost extrem de utilă şi am convenit intensificarea cooperării dintre cele două ministere”.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.