Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 55 de voturi "pentru", 44 contra şi 37 abţineri. proiectul de aprobare a OUG 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, care reglementează închiderea şi conservarea grupurilor energetice pe bază de lignit şi huilă, închiderea carierelor de lignit şi minelor de huilă precum şi măsuri de sprijin pentru închiderea şi conservarea capacităţilor de producere a energiei electrice pe bază de lignit şi huilă. Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis a declarat în plen, despre forma finală a proiectului, că în urma negocierii pe care actualul guvern a făcut-o cu Comisia Europeană, toate aceste mine nu se mai închid în 2023 şi 2024, ci se închid în 2026, 2030, chiar 2032 unele dintre ele. Votul din Camera Deputaţilor este decizional, astfel că proiectul merge la promulgare la şeful statului.
ucţie de energie electrică pe bază de lignit rămase; c) până cel târziu la sfârşitul anului 2032, capacităţi suplimentare de producţie de energie electrică pe bază de lignit şi huilă de 1140 MW.
Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis a declarat în cadrul dezbaterilor că ”adevărul este că USR a băgat în PNRR închiderea tuturor acestor mine în 2024 şi 2025”.
”Astăzi, nu putem trage o tranşă de 2,8 miliarde de euro, dacă nu votăm această lege. Ori, în urma negocierii pe care actualul guvern a făcut-o cu Comisia, toate aceste mine nu se mai închid în 2023 şi 2024, ci se închid în 2026, 2030, chiar 2032 unele dintre ele. Deci, practic noi astăzi îmbunătăţim ceea ce dumneavoastră aţi făcut în PNRR”, a spus Alfred Simonis în plen.
”Cred că domnul Ghinea râde într-un fotoliu luxos, e adevărat, dar noi trebuie să avem următoarea responsabilitate, pe de o parte să luăm banii din PNRR, obligatoriu, şi pe de altă parte să ne asigurăm că prelungim închiderea acestor mine şi că, în locul acestora, venim cu energie verde şi asta vom face”, a precizat deputatul PSD.
Liderul AUR, George Simion a spus în plen că ”în Germania se redeschid facilităţi energetice”. ”În momentul ăsta trecem printr-o criză energetică, dacă vorbim de închiderea Işalniţei, Rovinariului, Turceniului, dacă vorbim (..) că nu trebuie să ne atingem de CO Oltenia şi să nu ne atingem de Valea Jiului şi de centrala de la Paroşeni, să întreb, care este rostul dvs, ca parlamentari, în această Cameră, de ce v-au trimis românii aici dacă veţi spune: nu este vina noastră, este vina lor în PNRR?”, a spus George Simion, care a criticat faptul că se dă votul atât de repede.
Radu Miruţă, de la USR, a declarat că PSD, alături de ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi-au asumat ”să pună pe butuci sistemul energetic românesc”.
”Pentru PSD, este o situaţie stânjenitoare ca, după ce propagă de ani de zile interesul pentru sistemul energetic românesc, astăzi, la momentul adevărului, să voteze împotrivă. ”Coaliţia anunţă astăzi, cu verbe clare, un singur lucru, că închide minele de cîrbune din România, că închide termocentralele care funcţionează pe bază de cărbune, contrar a ceea ce propagă pe la TV”, a spus Miruţă, precizând că ”închid aceste mine deşi nu există nicio obligaţie în PNRR, iar aceştia se scuză, ”Acest PNRR a devenit o umbrelă pentru neputinţă”, a mai spus deputatul USR.
Ce prevede proiectul
Prin proiectul adoptat de Camera Deputaţilor, se instituie măsuri pentru atenuarea consecinţelor sociale ale închiderii şi conservării capacităţilor de producere a energiei electrice pe bază de lignit şi huilă şi a carierelor şi minelor aferente, stabilirea surselor de finanţare a măsurilor de ajutor de stat, precum şi a 3 măsurilor pentru coordonarea şi implementarea procesului de decarbonizare.
Pentru coordonarea şi implementarea procesului de decarbonizare, se înfiinţează Comitetului Interministerial al Cărbunelui, al Comitetului consultativ şi al Grupului de Lucru pentru coordonarea şi monitorizarea implementării măsurilor stabilite, precum şi posibilitatea repornirii grupurilor energetice închise, prin decizia Guvernului României şi la propunerea Ministerului Energiei, în situaţie de criză energetică şi în corelare cu măsurile cuprinse în planurile de urgenţă aferente sectorului energetic.
Potrivit amendamentelor adoptate în comisii, se prevede ”scoaterea treptată din exploatare a capacităţilor de producţie de energie electrică pe bază de lignit şi huilă şi închiderea şi punerea în siguranţă a extracţiei de lignit şi huilă, pentru carierele şi minele ce urmează să fie incluse în programul de închidere. De asemenea, se defineşte ”rezerva tehnică” ca fiind rezerva de putere asigurat ă cu scopul de a înlocui grupurile indisponibile pentru care exist ă contracte de energie electric ă, sau de a fi la dispoziţia Operatorului de Transport şi Sistem din cadrul Companiei Naţionale de Transport Energie Electric ă ”Transelectrica”.
Un alt amendament prevede că se interzice punerea în funcţiune de noi capacităţi de producere a energiei electrice pe bază de lignit sau huilă, cu excepţia capacităţilor pentru care s-au emis licenţe/permise anterior intrării în vigoare a Ordonanţei. În plus, s-a creat cadrul legal pentru aprobarea prin hotărâre de guvern a programelor de calificare şi reconversie profesională privind personalul angajat în centrale electrice pe cărbune şi lignit, disponibilizat ca urmare a măsurilor implementate prin prezenta ordonanţă de urgenţă.
Capacităţile energetice pe bază de huilă şi lignit rămase disponibile la 31 decembrie 2021 se scot din exploatare treptat şi se pot trece în rezerva tehnică la dispoziţia dispecerului energetic naţional, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgentă, după cum urmează: până la sfârşitul anului 2022, 660 MW de capacităţi de producere a energiei electrice pe bază de lignit; b) până la sfârşitul anului 2025, alte 1425 MW de capacităţi de prod
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.