Bogdan Gheorghiu, propus ministru al Culturii, a fost avizat favorabil de comisiile de specialitate din Parlament. El a primit 14 voturi „pentru” şi 5 „împotrivă”. Şase parlamentari s-au abţinut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministrul desemnat şi-a început expunerea prin a explica că actualul Guvern Orban este unul de tranziţie. Astfel, obiectivele lui sunt pentru un termen scurt, după cum a afirmat.

Al cincilea ministru audiat în ultimii trei ani pentru portofoliul Cultură, Gheorghiu a prezentat textul cuprins în Programul de Guvernare al PNL. A fost atenţionat de senatorul Lucian Romaşcanu de acest lucru, însă a precizat că a adus completări. Lucru care nu s-a întâmplat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Romaşcanu, la rândul lui, a făcut acelaşi lucru când a fost audiat în urmă cu doi ani pentru portofoliu, la fel şi ceilalţi miniştri din ultimii patru ani.

Un audit al instituţiilor publice, transparenţa, echitatea, profesionalismul şi eficienţa sunt valorile care vor fi reinstalate în instituţii, a spus Gheorghiu, căruia, mai târziu, i s-a alăturat Raluca Turcan, viceprim-ministru desemnat.

Patru foşti miniştri ai Culturii – Gigel Ştirbu (PNL), Ionuţ Vulpescu (PSD), Vlad Alexandrescu (USR) şi Lucian Romaşcanu (PSD) – au fost prezenţi la audiere, făcând parte din Comisii.

Membru, la rândul lui, în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, Bogdan Gheorghiu a primit aproximativ 30 de întrebări despre Roşia Montană, Timişoara - Capitală Europeană a Culturii şi situaţia Muzeului Naţional de Istorie a României, Muzeul Peleş – contractul dintre Casa Regală şi MCIN, timbrul literar şi Festivalul „George Enescu”.

Vlad Alexandrescu, senator USR, a amintit de Roşia Montană (repunerea pe ordinea de zi a dosarului pentru 2020; clasarea monumentelor istorice din Roşia Montană; daca va semna ordinele de ministru; transferarea patrimoniului minier de la Ministerul Economiei la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale) şi de artiştii independenţi.

Gheorghiu a ţinut cu greu pasul în notarea întrebărilor, ba chiar a cerut lămuriri cu privire la anumiţi termeni.

Vulpescu, după două sferturi de mandat la Ministerul Culturii, în 2015 şi 2017, i-a adresat întrebări lui Gheorghiu legat de Timişoara – Capitală Europeană a Culturii 2021 (care nu a fost menţionată din Programul de Guvernare), lipsa proiecţiei bugetare (Care ar fi bugetul MCIN?), Festivalul Internaţional „George Enescu” (Cine e directorul festivalului?) şi Administraţia Fondului Cultural Naţional. În final, el a adăugat: „În cazul unei rectificări bugetare negative, vă veţi da demisia?”.

Lucian Romaşcanu a subliniat „subţirimea” Programului de Guvernare şi lipsa cifrelor. „La minister munciţi exact cât aveţi chef să munciţi”, a spus el. „Era bine să fi trecut pe la minister, pentru că PSD a făcut deja Codul Patrimoniului – care va fi prezentat anul viitor. La fel şi eCultura, program implementat. Legea Drepturilor de autor urmează să fie votată. Legat de ICR, extrem de important, aici aş putea să vă întreb: ce o să faceţi pentru dinamizarea lui?”, a punctat Romaşcanu.

Dan Lungu, senator USR, a întrebat care sunt intenţiile privind timbrul literar, revitalizarea culturii în mediul rural, schimbările previzionate pentru Institutul Cultural Român (care nu ţine direct de MCIN), achiziţia de carte pentru biblioteci.

Gheorghiu a avut la dispoziţie 8 minute să răspundă la întrebări. Insuficient. A încercat să abordeze subiectele, însă s-a rezumat la a vorbi despre continuarea şi demararea unor demersuri legislative privind Timişoara CeaC şi Roşia Montană. La MNIR, este „un dezastru”, a spus el. „Trebuie o mai bună colaborare cu Ordinul Arhitecţilor” pentru a reface sediul muzeului.

„După ce voi vedea oamenii cu care pot lucra” o să poată răspunde mai detaliat, a adăugat Gheorghiu.

Deputatul Bogdan Gheorghiu (Suceava), validat în decembrie 2016, a fost propus pentru portofoliul Cultură. În vârstă de 44 de ani, licenţiat în Actorie, a fost realizator de emisiuni radio şi TV. În 2002, a deschis staţia locală OTV Suceava, în 2005, TV Rădăuţi, iar în 2007, Bucovina TV.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.