Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că susţine legalizarea prostituţiei, pentru diminuarea fenomenului de trafic de persoane, şi acuză „laşitatea” unor politicieni şi care „nu şi-au asumat să treacă peste nişte supărări ale BOR” şi nu au promovat o lege în acest sens.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Dimensiunea traficării tinerelor, fie că-s tinere din liceu, fie că-s tinere care nu sunt la liceu, în mod deosebit din mediul rural, este un fenomen. Este generalizată aproape în mediul rural şi trebuie acţionat în modificarea politicii penale faţă de astfel de acţiuni. Sunt mulţi nefericiţi bărbaţi care nu-şi găsesc o parteneră şi recurg laastfel de gesturi, cred că a venit timpul să repunem în discuţie legalizarea prostituţiei ca soluţie de diminuare a traficului ilegal de carne vie” a spus Traian Băsescu joi seară, lal B1 TV.
Acesta dat exemplul Germaniei, Olandei şi Belgiei unde prostituţia este legalizată şi femeile sunt protejate.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Dacă vreţi, sunt pe mâna statului nu sunt pe mâna peştilor (prostituatele – n.r.).” a spus Băsescu
El a acuzat „laşitatea” unor oameni politici care „nu şi-au asumat să treacă peste nişte supărări ale BOR-ului, în primul rând”.
„Din laşitate, sacrificăm mii de tinere pe care le împingem sub controlul unor derbedei, unor nenorociţi care le lasă fără bani, fără viitor şi uneori le lasă şi fără viaţă” a spus Băsescu
Fostul şef al statului a spus că România este „unul din marii furnizori de carne vie” din Europa şi că trebuie găsită o soluţie pentru ca acest lucru să se schimbe. 
Fostul peşedinte a spus că trebuie modificată legislaţia în probleme de răpiri, viol, sau eliberare condiţionată, dar referindu-se la proiectul de OUG privind modificarea legislaţiei penale făcut public joi, că intrarea „de îndată” în domiciliul unei persoane este „riscantă”, arătându-se convins că prevederea conform căreia se poate intra de îndată în domiciliu nu va fi validată de Curtea Constituţională.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.